Cel mai bun lucru care se putea întîmpla, an de an, la Vama Veche, s-a întîmplat. Stufstock Green Fest, la a V-a ediţie deja (16 -19 august), a fost "un succes", cum se spune cînd exclamaţiile ar fi cumva necuvenite. Prilej pentru desfătările muzicale ale adoratorilor de rock, funk, jazz şi folk, însă şi ocazie bună de pus sub lupă un fenomen: isteria de a fi la Vama Veche, vara, pe caniculă. Să te apuci să purici un mit al tinereţii părinţilor şi al adolescenţei tale e uşor şi incomod, totodată. Rişti să pari omul care, în loc să bea o bere la mare, se plimbă ziua în amiaza mare cu o lumînare pe plajă. Şi totuşi, cînd un amor se termină, se spune că e mai bine să nu insişti.

"OH, HELLO!"

"Hei, fat man! Faaat man! FAT MAN!!!" Este ora unu dimineaţa, sîmbătă, a doua zi de festival, iar un tînăr ţipă, priponit straşnic în nisip, spre Alex Harding, care îşi încălzeşte saxofonul sub "Milkyway". Tobarul Bruce Williams identificase astfel risipa de stele din Vama Veche, risipă rară pe cerul din New York. La scena mică a Stufstock-ului se fac probe de sunet, pe orbecăite, pentru concertul de la răsărit. Cu o seară înainte, un glumeţ smulsese din cabluri, în timpul unui spectacol, iar fantoma lui bîntuia şi acum, sub chip de snoavă horror. Peste cîteva ore, la patru jumătate, dacă nu se strică generatorul şi la cinci jumătate, dacă se repară, vor concerta Lucian Ban, la pian, Alex Harding, la saxofon, Bruce Williams, la tobe, şi Silent Strike, compozitor la un fel de "harpă" invizibilă a sunetelor electronice, într-un "sîc!" pentru organizatorii care au păţit ruşinea de a-l blagoslovi, pe site-ul oficial al evenimentului, drept DJ. Îmi imaginez că toţi îşi doresc ca soarele să se ridice din mare, cu tot cu pescăruşi, în momentul în care va bate prima tobă...

Cîţiva dănsăreţi se desprind de la terasa "Stuf", alunecînd spre scenă, ademeniţi de vuietul une