Si comparatiile scot in evidenta mai multe asemanari si deosebiri, care, culmea!, fie de-o parte, fie de alta, aduc in atentie deopotriva aspecte deloc favorabile pentru statul roman si consumatorii din Romania. In ambele cazuri, este vorba de companii care actionau preponderent si prioritar in Romania, in domeniul de maxima profitabilitate al petrolului. In cazulPetrom, vanzator a fost statul roman, care a scos la instrainare proprietati publice, pe considerente extrem de alunecoase, care nu au deloc vreun solid probatoriu in insasi practica internationala. Motivatia oficiala a fost ca o privatizare ar face compania - dealtminteri o societate nationala in domeniul strategic cu pricina - mai eficienta. Preluarea in administrare privata aduce intr-adevar o gestiune mai profitabila in general, dar nu neaparat in domeniul in discutie in care nu se pune problema nici a abilitatii in cucerirea de clienti si nici a exploatarii unor oportunitati de piata, pur si simplu pentru ca atat clienti, cat si piata oricum exista. Chiar si numai acest aspect relativizeaza nevoia de privatizare in domeniul cu pricina. Nemaipunand la socoteala problema caracterului strategic al domeniului si deci nevoia inversa de a lasa capitalul public din tara respectiva sa-l controleze. Oricum, toata aceasta discutie este de fapt fara obiect, pentru ca, in cazul Petrom, n-a fost vorba de o privatizare, cumparatorul fiind o clasica societate de stat: OMV, controlata de statul austriac! In cazulRompetrol, vanzator nu a fost statul roman, ci un grup privat, care actiona in principal in Romania si care intr-adevar vindea niste active ce apartinusera candva statului roman, dar nu mai apartineau demult acestuia. Ca grupul vanzator avea niste datorii catre statul roman nu constituie vreo problema, in masura in care cumparatorul isi asuma aceasta datorie. Deosebirea dintre cele doua tranzactii in ce privest