Ploua noiembric. Sarcastic si pesimist. Vazduhul gri-mohorat miroase a alb de omat.
Ploua desfigurant si nervos peste un popor netransportabil, dar sacaitor de gures, gata oricand sa-si dea cu parerea despre orice.
Ploua politic, adica lacom si impertinent, ca un potop de sfarsit (sau de inceput? ) de lume. Rafalele fluide de minciuni si ipocrizii s-au pornit invartosite si par de neoprit. "Intotdeauna aceleasi cuvinte - marturiseste Albert Camus - spun aceleasi minciuni. Si faptul ca oamenii se impaca cu asta, ca mania poporului n-a nimicit inca aceste momai de paie, este dovada ca oamenii nu acorda nici o importanta guvernului si ca se joaca, dar, chiar asa, se joaca cu o intreaga parte a vietii lor si a intereselor lor asa-zise vitale".
Ploua cu stropi de speranta ucisa, schimonositi si tragici, caci ce n-a apucat sa fie, nu se va implini vreodata.
Ploua smechereste si nimic nu rodeste. Doar hotia si ticalosia, buruienile de te seaca la suflet. Pamantul e sterp si abia rasufla, inecat de bulbucii vanturati de zarile dezlantuite razbunator.
Ploua a proasta, ca si ieri, ca si alaltaieri, doar ca sa se afle in treaba. Mereu la fel. Inutil si tern. Vreau o ploaie lucida si divina, in stare sa ne curete trupul de zgaibe si sufletul de dor.
Ploua, iar eu scriu. Pentru cine oare? Si nu stiu de ce o fac. Scriu din revolta si incrancenare, din disperarea de a ma elibera de starvul ratarii dospit inlauntrul meu. Scriu din neputinta de a indrepta lucrurile si din prea mult intuneric. De m-ar racori picaturile reci si lichide prelinse din vagaunile cerului ...
Ploua nedrept, dar cine isi mai aminteste cum arata Dreptatea? Naiva faptura cutezase sa se inalte in zbor, amagita de lumina solara. Din seninul inselator, norii
s-au zburlit dusmanos si i-au risipit aripile. S-a starnit diluviul si Dreptatea s-a prefacut in neant. Ni