Deşi Ministerul Sănătăţii insistă pe "înnobilarea" alimentului de bază al românilor, mult lăudatele calităţi ale diverselor tipuri de fortifiere nu au fost dovedite până acum
Deşi Ministerul Sănătăţii insistă pe "înnobilarea" alimentului de bază al românilor, mult lăudatele calităţi ale diverselor tipuri de fortifiere nu au fost dovedite până acum
Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) ia din nou în calcul adăugarea de fier suplimentar în făină ca metodă de combatere a anemiei în rândul populaţiei. Ultimele studii au arătat însă că programele puse în practică până acum nu au dat rezultate, peste 50% din copiii cu vârsta de până la doi ani fiind anemici. Specialiştii nutriţionişti se arată pesimişti în reuşita acestei noi iniţiative.
"Eficienţa fortifierii nu a fost până acum demonstrată", a declarat ieri prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, directorul Institutului de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Paulescu". El a arătat, în cadrul unei dezbateri care a avut loc ieri la Institutul de Sănătate Publică, că, "din toate studiile şi documentele pe care le-am avut, niciuna din aceste tipuri de fortifiere nu a fost urmărită din punctul de vedere al eficienţei. Nu au existat niciodată studii şi nu s-a putut face decât o evaluare limitată şi neconcludentă".
Profesorul Târgovişte consideră o astfel de soluţie "absolut ilogică" din punct de vedere medical. În plus, excesul de fier poate conduce la alte afecţiuni, cum ar fi obezitatea şi sindromul metobolic, diabetul zaharat de tip II, hipertensiunea sau bolile cardiovasculare.
"Dacă gravidele care au luat fier au avut aceeaşi anemie, dacă un program al Ministerului Sănătăţii, care a vizat oferirea de fier copiilor anemici a făcut ca anemia să crească de la 42 la 52%, mi se pare că nu mai e nevoie de niciun fel de discuţie în continuare, pentru că, dacă suplimentarea ţi