"Noul sistem de pensii va fi pe trei piloni - unul public, administrat de stat, inca unul public, dar administrat privat si al treilea privat, dar facultativ".

Am auzit aceasta fraza prima data acum noua ani, in 1998. In proiectul de lege care circula pe atunci, bariera de intrare pentru administrarea fondurilor private obligatorii de pensii era de 40 de milioane de dolari iar partea din contributie care trebuia sa mearga in fondul privat de pensii era de la inceput de 8%.

Dupa noua ani de discutii, zeci de modificari si doua legiferari anulate, am ajuns in sfarsit la startul sistemului.

De luni, peste 3 milioane de salariati (obligatoriu cei sub 35 de ani si facultativ cei intre 35 si 45 de ani) vor fi chemati sa aleaga un fond de pensii privat.

Contributia din salariul brut s-a redus intre timp la 2% pentru primul an (va creste treptat pana la 6%), iar pragul de intrare al administratorilor a fost coborat la 4 milioane de euro capital social.

Luni incepe o revolutie financiara in Romania, dar si de mentalitati.

Niciodata nu au fost mai multi oameni implicati direct intr-o asemenea reforma - este vorba de cei aproape 400.000 de agenti de marketing care vor incerca sa-si convinga apropiatii sau cunostintele la ce fond sa contribuie.

Prin statiile de autobuz, la croitor, la birou, toata lumea intreaba in stanga si in dreapta: ce e cu fondurile astea de pensii private?

Pensiile private au intarziat pentru ca statul a cedat foarte greu controlul. Pensiile sunt, impreuna cu sanatatea, ultimele domenii nereformate care intra in sfarsit, chiar daca partial, si in administrare privata.

Intarzierea legiferarii economisirii in sisteme de pensii private a creat, ca si in alte domenii, surogate de produse de economisire (cum au fost asigurarile de viata cu capitalizare transformate in "pensii private") si chiar de institutii