Răspunsul ni-l oferă tânărul critic Sorin Lavric, comentând în numărul 30 al revistei noastre, a.c. cartea lui Barnaby Rogerson Moştenitorii profetului Mahomed.

Nu-l cunosc pe cel ce semnează Cronica ideilor, în pagina vecină, 15. Nici nu l-am auzit vreodată vorbind. Dar îl citesc cu mult interes.

Prin 2005, trecând pe la redacţie, am nimerit într-o şedinţă de număr al revistei, cu toţi redactorii de faţă. Şi atunci l-am întrebat pe vechiul meu prieten, Gabriel Dimisianu, director, - care-i acela. Şi Gabi mi l-a arătat, făcându-mi în şoaptă elogiul lui, - şi că să-l ţin minte, - iar eu l-am ţinut.

Dovadă, aceste rânduri. Iar mie, când mi se întâmplă astfel de lucruri, spun cu franţuzul clasic:

ce se concepe bine, se enunţă clar!...

Dacă e prima dată când văd persoana, - asta aduce cu un fel de botez literar. Şi mă bucur că rândurile fidelilor speciei noastre, cresc.

*

Acum, citind articolul lui Lavric, ştiu de ce şiiţii nu se au bine cu suniţii. Nu fiindcă între dânşii ar fi un conflict ideologic. Cum sunt la noi catolicii cu protestanţii. Inchiziţie, ... arderi pe rug... Nema. Sau ceva în genul Dogmei Filioque...

E mai simplu. O chestiune de genealogie. De familie, la propriu, cu încuscriri, neveste, neamuri şi moştenitori. Un fel de... patriotism şi fanatism... Exact ce resping creştinii, importante fiind înrudirea, neamul...

Se spune direct:

"Citind cartea lui Barnaby Rogerson, afli că forţa islamismului stă în genealogie. Musulmanii sunt preocupaţi până la obsesie de origini şi de ramificaţii familiale, cu încrucişări de neamuri şi de număr de urmaşi."

Ceva feudal. Faţă de noi, musulmanii ar trăi cam pe la 1400 şi ceva, înainte de era descoperirilor moderne. Lucrul nu îl spune Lavric, dar se deduce...

în Irak, şiiţii se bumbăcesc mereu cu suniţii. în Turcia, suniţii sunt mai mulţi