Peste 90% din străinii care au ajuns anul trecut în capitala României au venit doar pentru business, şi nu ca să viziteze "minunile" oraşului. Conştienţi că Bucureştiul aproape că Peste 90% din străinii care au ajuns anul trecut în capitala României au venit doar pentru business, şi nu ca să viziteze "minunile" oraşului.
Conştienţi că Bucureştiul aproape că lipseşte de pe harta turistică a Europei, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi cei ai Primăriei Capitalei s-au întâlnit ieri ca să pună la cale resuscitarea eventualului capital turistic al oraşului de pe Dâmboviţa.
Imaginaţi-vă că trebuie să luaţi un turist străin de la Aeroportul Henri Coandă, să-l cazaţi şi apoi să-i arătaţi frumuseţile Bucureştiului. Traficul bară la bară, şantierele de pe marile bulevarde, cerşetorii care vă bat în parbriz pentru bani şi gunoaiele care se scurg din pubele v-ar elimina orice tentativă serioasă de a vă impresiona musafirul.
În plus, se plâng patronii de agenţii de turism, Capitala duce o lipsă acută de promovare a valorilor culturale şi o evidenţiere a obiectivelor istorice. Potrivit estimărilor ANAT, anul trecut, peste 90% din turismul din Bucureşti a fost unul de business.
Traficul, principalul obiectiv turistic
Reclamaţiile au curs ieri la adresa municipalităţii. "Putem închiria nişte microbuze şi să facem un traseu. Vorbim cu şefii de muzee, de parcuri, de cafenele şi plimbăm turiştii. Dar ce ne facem cu traficul, pentru că stăm cu ei mai mult pe străzi decât prin obiective turistice", s-a plâns Violeta Constantinescu, director al agenţiei de turism Ploutos. Mai mult, şi zonele de atracţie din Capitală nu sunt foarte bine puse în valoare.
În replică, primarul Adriean Videanu a avut o tentativă de a face pe ghidul turistic în oraşul pe care îl administrează. "Ar fi interesant Muzeul Naţional de Artă,