- Diverse - nr. 180 / 14 Septembrie, 2007 - Si dumneavoastra, domnule Emanoil Hurdugaci, primar al comunei Chiheru de Jos, va aflati la mai mult de trei ani de la alegerile din iunie 2004. Pe zi ce trece va apropiati de finalul mandatului incredintat de cetateni celor patru sate, carora, in perioada preelectorala, le-ati promis ba una, ba alta in ceea ce priveste buna gospodarire, folosirea cu chibzuinta a averii obstii. Dimpreuna cu salariatii primariei si cu ajutorul consilierilor locali, cu ce rezultate, realizari va prezentati acum, in 2007, in fata electoratului? - Intr-adevar, printr-un program electoral, in primavara anului 2004 mi-am fixat mai multe obiective referitoare la asezarea treburilor gospodaresti, in principal pe coordonate de eficienta creatoare, de innoire a bazei tehnico-materiale si edilitare a satelor ce alcatuiesc comuna Chiheru. Deci, intr-o asemenea directie de actiune, promisiuni au fost, multe dintre ele fiind astazi fapte de munca coordonata spre un nivel calitativ ridicat, zic eu, fara falsa modestie. De altfel, lucrurile sunt vizibile si cat se poate de reale. Dar, ce spuneti, cum sa le prezint? - Sa zicem, pe ani, si sa pornim incoace din iulie 2004. - Da, de acord; cel putin avem repere clare pentru cititorii ziarului "Cuvantul liber". 2004. Am renovat doua sali de clasa; am reconstruit o magazie la scoala generala si am refacut betonul din spatele ei. Alte realizari au fost: dotarea caminului cultural cu o cortina noua, cu perdele si fete de masa, pietruirea unor portiuni de drumuri, toate acestea la Chiheru de Jos. La cele doua Urisie, de Jos si de Sus s-a facut repararea caminelor culturale; repararea si zugravirea in totalitate a cladirii scolii; transportat balast pe toate ulitele principale; s-au reparat si zugravit doua sali de clasa. Confectionarea si montarea de burlane pentru scurgerea apei pluviale, organizarea "Zile