Aflat în posesia lui Ion Chinezu, care-l şi citează în prefaţa ediţiei princeps (Urcan bătrânul, 1938) a prozei lui Pavel Dan, despre Jurnalul acestuia nu s-a ştiut nimic multă vreme. Abia în 1967, Cornel Regman a publicat selecţiuni din Jurnal în revistele "Tribuna" şi "Tomis", la care, în 1973, Sergiu Pavel Dan, în paginile "Tribunei", a adăugat fragmente revelatoare. Tot Sergiu Pavel Dan, fiul scriitorului, ne oferă în cadrul "Restituirilor" editurii Dacia, o lectură cvasi-integrală a Jurnalului şi câteva pagini de corespondenţă. (v. Pavel Dan, Jurnal, 1974)

În intenţia lui Pavel Dan, Jurnalul urma să fie "o operă nemuritoare; el să fie cărămida pentru construcţia castelului". Aici vom găsi prefigurate sumar câteva din viitoarele nuvele: Zborul de la cuib, Tuia, Pedagogul, Priveghiul, Vedenii din copilărie. Dincolo de neliniştea erotică, specifică vârstei (Jurnalul este scris în ultimul an de liceu şi în primul an), o nelinişte existenţială, o impresionantă conştiinţă umană şi scriitoricească, precum şi "o eminesciană" pendulare între extreme: pe de o parte, idealul de fericire, visul de glorie, voinţa de se realiza; pe de alta, "mizeria" prezentului, realitatea ostilă, tentaculară, îndoiala. Aşa încât Jurnalul confirmă o ipoteză a lui Eugen Ionescu care sublinia că eroii lui Pavel Dan sunt nişte neliniştiţi pentru că creatorul lor ar fi fost astfel. "Să lipesc pe foaia asta albă de hârtie toată jalea mea, tot amarul, tot cântecul acela trist şi întunecos care mă cuprinde uneori, cum seara umbrele nopţii învăluie pământul. Să scriu tot plânsul care răsare din adâncul meu, îmi cuprinde pieptul şi-mi întunecă ochii revărsându-se pe faţă cum toamna se revarsă ploaia din streaşină.

Nu mai am puterea de creaţiune, nu mai am avântul care înalţă, flacăra care mistuie şi vântul care dezrădăcinează totul.

Nu mai sunt torent care curge, valea care spumegă