Cunosc destul de bine cativa dintre artistii plastici ai filialei nemtene a UAP. In ultima vreme, ei se indarjesc, din prea putinul avutiei lor pecuniare, sa vina la Bucuresti pentru iluzoriile confruntari cu autoritatea centrista, menita, pasamite, sa le confirme sau sa le desfida, ca de obicei, statutul profesional. Nici anul acesta n-a fost altfel. Vernisajul expozitiei de la "Apollo" - unde au fost convocati cam in pripa, din criza endemica de protagonisti - a fost doar o mica si conviviala reuniune "de familie" si de prezente intamplatoare in jurul unor pahare cu licori "blanc et rouge" din podgorii sudice!
Nimeni nu s-a suparat, nimeni nu s-a intristat, dar nici bine n-a fost sa fie! Cu toate acestea, artistii nemteni ai zilelor noastre exista - si inca foarte intemeiat! - in realitatea plasticii contemporane.
Trebuie sa ma explic putin, de ce vorbesc de "emanciparea" nemtenilor. Deoarece, in judecatile mele evaluative, ei se afla, vor sau nu, in impovaratoarea conjunctie cu o traditie tutelata de doua mari varfuri ale artei plastice autohtone: Lascar Vorel si Victor Brauner. Post-modernitatea nemtenilor de azi nu poate eluda aceasta presiune a pecetilor lor identitare, ce dainuie subiacent in constiinta tuturor celor ce fiinteaza, intr-un fel sau altul, sub semnul acestei nobile stirpe creative. Judecata in corpore, performanta de astazi a artistilor nemteni imi configureaza teritoriul unei decente si al unei continuitati discret manifestate, ancorata lucid si temperat in timpul ei, cu indrazneli stilistice ori vizionare aflate in limitele bunului simt si ale lizibilitatii deschise catre toate tipurile de privitori. Este o miza prin ea insasi pozitiva si moderata de evolutia lenta si inca prea conformista a gustului public si a educatiei noastre vizuale.
In termeni concreti, expozitia de la "Apollo" nu se vrea o suita reprezentativa, ci,
