Probabil că, de cele mai multe ori, comicul involuntar şi contradicţia formală din îmbinarea bun rău nici nu mai sînt percepute ca atare de vorbitori. E însă de ajuns o clipă de atenţie pentru a le redescoperi şi a înţelege că ele nu fac decît să sporească expresivitatea unei construcţii destul de frecvente în limbajul familiar actual. Asocierea termenilor este, altminteri, perfect explicabilă: adjectivul bun primeşte ca mijloc de marcare a intensităţii adverbul rău: acesta din urmă este o tipică realizare a ceea ce s-a numit "dezagreabilul ca mijloc de întărire" (J. Byck), fenomen uşor de regăsit şi în folosirea unor adverbe ca grozav (al cărui sens negativ s-a atenuat în timp), teribil sau groaznic, parţial şi în uzul adverbial al substantivelor foc, trăsnet etc. (frumoasă foc, deşteaptă trăsnet), în argotismele mortal, criminal, de comă etc. Sensul negativ al intensificatorului sporeşte forţa expresiei, chiar dacă (sau mai ales dacă) se aplică unui adjectiv cu semantism pozitiv: grozav de bun, teribil de interesant. În cazul adjectivului groaznic, tocirea sensului nu este completă şi definitivă: trăsăturile negative persistă, ceea ce face din groaznic de frumos o îmbinare destul de derutantă şi contradictorie. Folosirea adverbului rău ilustrează şi o altă caracteristică a românei populare: marca intensităţii se poate plasa nu doar înaintea unui adjectiv sau adverb (foarte bun, tare bine), ci şi în urma acestora: structurile învechite de tipul bun foarte continuă şi astăzi, popular, prin construcţii precum bun tare sau bun rău. Postpunerea e chiar un mijloc de accentuare a valorii intensive.

Secvenţa bun rău apare în numeroase replici colocviale din Internet: "e bun rău..." (prosport.ro), "băieţii de la Guerilla de mai de dimineaţa, câteodată buni rău, câteodată aşa-şi-aşa, câteodată rău de tot" (comentarii, rogozanu.bolg); pentru bună rău citatele decente s