Cu ani in urma, am aflat de la un prieten ca, in unele zone din Ardeal, cand moare un om, exista - consacrat - un schimb de replici cel putin interesant. In paranteza fie spus, ati observat fara indoiala, inclusiv din proprie experienta, ca oamenii nu prea stiu ce sa spuna in atare triste imprejurari. De regula, se foloseste ori imposibilul "Condoleante!" (ca la ambasada), ori formalul "Imi pare rau!" (care uneori poate fi chiar o minciuna), ori naucitorul "Poate e mai bine asa...", ori - cel mai des - o tirada care incepe cam asa "Asta nu-i nimic, stai sa vezi cum a fost cand a murit mama..." Or, in zonele respective, cand te intalnesti cu o ruda a celui disparut, spui atat: "Ce sa-i faci?", la care persoana indoliata raspunde "N-ai ce-i face..." De alte cuvinte chiar ca nu e nevoie.
Retorica intrebare are insa mult mai multe valente, si nu doar in domeniul celor vesnice. Sunt nenumarate situatiile in care vezi oameni angrenati intr-un tot mai vehement dialog al surzilor, in care e evident de la inceput ca nici unul dintre interlocutori nu-l va convinge de ceva pe celalalt. Ei continua totusi, cu incapatanare, sa-si arunce in fata argumente peste argumente si nu rareori discutia se transforma in disputa, ba chiar in lupta corp la corp.
De ce? Daca-l intrebi pe oricare dintre ei, iti va spune ca e musai sa-i deschida ochii celuilalt, dar - macar in sinea sa - va marturisi si faptul ca nu stie cum sa puna punct duelului, necum sa-l evite cu totul. "Pai, vine ala si-mi spune ca am facut galagie aseara la mine in casa, de n-a putut sa doarma, cind era doar sapte seara - si eu sa tac!?" Nu, sigur, e greu sa taci. Dar ia incercati sa ziceti, cu un ton bland: "Ce sa-i faci...", si sa vedeti cum se risipeste orice tensiune si e prevenit orice conflict local!
Iata alte cateva posibile schimburi de replici care nu apuca sa devine taioase, inclestarea fii
