In ultimii doi ani am trait in strainatate si am urmarit viata politica doar pe internet. Nu am avut televizor, lucru care a facut tare bine mintii mele. M-am dezintoxicat de tocatura de imagini fara noima a posturilor noastre de televiziune, instrumente de tampenie cum nu sunt altele pe lume.

La o adica, as putea intelege de ce unii se drogheaza, dar nu pot pricepe de ce sa te supui zilnic, nesilit de nimeni, unui bombardament mediatic mai nociv mintii noastre decat o sursa radioactiva.

Cand in locul televiziunii unice a aparut o multitudine de canale, de stat sau comerciale, oamenii au exultat: vedeau in asta marea sansa de a-si putea selecta singuri programele care-i intereseaza. Din pacate, au aflat repede ca treizeci de canale sunt la fel de nocive ca si unul singur prin confuzia si balmajeala zappingului, prin monotonia discursului, prin josnicia alergarii dupa rating.

Cum in Romania traim azi intr-o cultura a violentei si a dizolvarii valorilor, toate aceste defecte ale televiziunii - si-n definitiv ale lumii in care traim, impregnata de televiziune - sunt infinit mai vizibile decat in tari mai civilizate.

Mitocania fara limite a multor concetateni se revarsa acum liber pe toate canalele, fara opreliste, fara-ncetare, ca o revarsare de pubele pestilentiale. E efectul pervers al democratizarii discursurilor, al accesului fiecaruia la cuvant, in culturi care nu inteleg inca faptul ca democratia nu e posibila in afara civilizatiei elementare, a respectului reciproc al cetatenilor.

Pe forumuri, de exemplu, agresivitatea, injuria groasa, calomnia si manipularea inabusa de multe ori orice timida incercare de dialog.

„Vorbi si Ion, ca si el e om”, iata deviza celui care, fara educatie, fara competenta, fara un elementar bun-simt, se vara in vorba si te umple de noroi cu singurul argument ca are dr