De la ICR Paris, o "centrala a culturii romane" in Franta, Magda Carneci vorbeste pentru cititorii ZD despre institutia pe care o conduce, despre ce crede si asteapta de la noi Parisul, dar si despre aspiratiile legate de propria creatie.
- Sunteti directorul Institutului Cultural Roman din Paris. Cum ati ajuns in aceasta pozitie?
- Printr-o neasteptata bucla de destin. Pana in 1990, eram doar poeta si critic de arta, poezia era vocatia, iar istoria si critica de arta erau meseria din care traiam. In anii '90, am facut in plus activism social si cultural, jurnalism si politica, dintr-un impuls public explicabil pentru fervoarea si confuzia acelui deceniu nebun. Din 2001, am ajuns la Paris ca lector de romana si am inceput sa organizez din proprie initiativa manifestari culturale si colocvii academice despre cultura romana.
In 2006, am acceptat invitatia lui Horia-Roman Patapievici de a face parte din noua echipa a ICR de promovare, de data aceasta institutionala si sistematica a culturii romane in strainatate. Desi nu e usor sa participi la structurarea unui fel de mic "minister al diseminarii culturii romane peste granite", imi asum cu buna credinta si, sper, cu eficacitate aceasta responsabilitate, dintr-o datorie morala, dar si ca pe un fel de a-mi testa vocatia poetica la "proba realitatii".
Caci una dintre devizele mele este o vorba a lui Nietzsche, care spune ca poetul imparte cu legislatorul, cu omul de arme si cu politicianul tentatia de a-si proiecta energia creativa asupra realului.
- Cat de vizibil este ICR din Paris pentru francezi? Sta altfel situatia cu centrele culturale ale altor tari?
- La Paris, ICR este unul dintre cele 40 de centre si institute straine care functioneaza aici, nu unul din 6 sau 8, cate exista la Bucuresti. Ca sa nu mai vorbesc de cele peste 150 de sali de teatru, 110 cinematografe
