Primul enunt: " Toti cei care iubesc teatrul lui Cehov sunt rugati staruitor sa nu vada Unchiul Vania, spectacolul montat de Andrei Serban, pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj". Al doilea enunt: " Toti cei care iubesc teatrul lui Cehov sunt rugati staruitor sa vada (cel putin o data) Unchiul Vania, spectacolul montat de Andrei Serban, pe scena Teatrului Maghiar de Stat Cluj". Intrebare: " Pot fi plauzibile, in acelasi timp, ambele asertiuni, altfel perfect antagonice?" Raspunsul depinde de "instanta" abilitata sa judece spectacolul:Ratiunea sau Afectul; de calitatea sensului pe care fiecare dintre noi suntem capabili sa il dam iubirii pentru dramaturgia lui Cehov. Cei pentru care "iubirea" este o forma de posesie in sensul cel mai meschin al cuvantului, o forma de incremenire, de osificare intr-o unica ipostaza aleasa si impusa de subiect; cei pentru care "a iubi" inseamna, intr-un final inevitabil, a sacrifica fiinta adorata prin asfixiere - cei care s-au incumetat sa-l confiste, sa-l "nationalizeze" odata pentru totdeauna pe Anton Pavlovici, acestia nu vor avea urechi decat pentru prima recomandare si, surzi si orbi, nu vor pregeta sa huleasca si sa ridice piatra. Cei pentru care "iubire" nu inseamna altceva decat generozitate si, de aici si din ea, o nesfarsita zbatere spre innoire, intr-o nobila cautare a caii spre vesnicie - cei pentru care fiecare noua lectura a textelor cehoviene inseamna bucuria unor noi si noi galerii descoperite in adancurile prefigurate de acest magician al sufletului omenesc, acestia vor primi spectacolul de la Cluj cu o imensa bucurie si vor intelege, mai mult ca oricand, ca "Cehov, contemporanul nostru" nu numai ca este o sintagma pe deplin valabila, dar este ceva infinit mai mult si mai grav: este un diagnostic. Este diagnosticul bolii cu care noi, traitorii de peste "o suta, doua sute de ani", atat de des cu o atat de desarta sper