Imposibil sa nu stiti: avem Patriarh nou! Cunoscuta pentru aplecarea ei pioasa, presa s-a straduit sa va lase cu impresia ca ati asistat la un eveniment neprihanit si epocal.
Alegerea Patriarhului a batut accidentele cu morti presarati pe sosea si a scos din pagina destule doamne decoltate. Ele au iesit, tonul a ramas. Daniel a fost ales Patriarh, la capatul unei competitii din care presa a facut un cancan si primul mare turneu la care jucam in finala. Nici o grija, in citeva zile, subiectul va disparea fara urma.
Adevarul gol-golut, si mai trist decit Andreicut, e ipocrizia unanima. Nimeni nu da doi bani pe pilda Bisericii si toata lumea se inghesuie sa ia brevet de buna-credinta. Becali e ctitor. Presedintele si primul-ministru au radarul reglat pe hramuri si zile de sfinti. Lumea isi face cruce prin tramvaie.
Citi se tin, in vietile, nu in ticurile lor, de invatatura Bisericii? Bisericismul nostru ritual e un spectacol ipocrit, iar Biserica e beneficiar al farsei. Ipocrizia din afara ascunde tocmai bine mizeria dinauntru. Despre asta n-ati auzit nimic in ultimele zile de febra patriarhala televizata.
Aceasta „dezbatere“ care n-a dezbatut nimic a consolidat impresia ca Biserica e, pur si simplu, o institutie fara context. Pacat! Biserica a ratat inca un prilej de a-si intemeia splendoarea pe curatenie.
Ce probleme ar fi trebuit, deci, sa-si puna Biserica, macar acum, cind duhovnicii ei s-au strins pentru a cugeta la viitor? Ce n-au intrebat jurnalistii si ce raspunsuri v-au fost refuzate?
Mai intii, problema raspunderii istorice. Biserica a inceput si a incheiat era comunista intr-o postura dezonoranta. La un capat, colaborarea cu un regim anticrestin si despuierea greco-catolicilor. La celalalt, slugarnicia unui cler capabil sa lipeasca felicitari pe buldozerele care farimau biserici.
@N_