Persoanele sociabile au un risc mai mic de a se îmbolnăvi, arată un studiu de specialitate Oamenii care trăiesc singuri suferă modificări genetice în urma cărora se pot îmbolnăvi mai
Persoanele sociabile au un risc mai mic de a se îmbolnăvi, arată un studiu de specialitate
Oamenii care trăiesc singuri suferă modificări genetice în urma cărora se pot îmbolnăvi mai uşor, susţin oamenii de ştiinţă americani. Studiul cercetătorilor de la UCLA, publicat recent în jurnalul "Biologia Genomului", arată că anumite gene sunt mai active în cazul persoanelor care sunt izolate din punct de vedere social.
O mare parte din genele la care s-a descoperit o activitate mai intensă sunt în legătură cu sistemul imunitar şi cu inflamarea ţesuturilor, relatează BBC News.
Corelaţia existentă între gene şi singurătate a fost stabilită şi de către cercetătorii danezi, în urma unui studiu întreprins pe 8.000 de gemeni, însă specialiştii americani au analizat mai în amănunt genele implicate. Ei s-au folosit de 14 voluntari, cărora le-au monitorizat activitatea genetică a celulelor albe în timp ce interacţionau sau nu cu cei din jur.
În cazul voluntarilor care sufereau de singurătate, cercetătorii au descoperit câteva gene care au o activitate mai intensă decât în mod normal şi care au o legătură directă cu mecanismele de apărare ale organismului, precum inflamaţia (fenomen local, reacţional, din partea organismului faţă de un agent purtător de boli).
În cazul unui răspuns inflamator crescut, ţesuturile pot fi afectate, existând riscul apariţiei unor afecţiuni diverse. Alte gene corelate cu singurătatea sunt cele importante în lupta împotriva viruşilor şi producătoare de anticorpi. Specialiştii au constatat că aceste gene sunt mai puţin active la persoanele singure.
Calitatea prietenilor, mai importantă decât numărul lor
Dr. Steven Cole, coo