Nu, n-am de gând să mă lansez - o dată cu lectura Bazarului bizar al lui Radu Paraschivescu - în şarade spirituale şi în jocuri de cuvinte aproximative prin care să dau un cuvenit şi asortat onor acestei extrem de amuzante cărţi. Titlul ales de mine e - din toate unghiurile - cât se poate de sobru şi de precis. Cum altfel poţi numi o întâmpinare a unui volum de proze scurte aflat deja la ediţia a doua? E adevărat că existenţa lui publică şi completă începe cu mediatizarea, şi nu cu tipărirea, dar - chiar şi aşa - un asemenea antecedent filologic nu e nicidecum de ignorat. Şi cum altfel poţi radiografia exact o sumă de povestiri doldora de un umor lipit de prezentul jurnalistic precum - vorbă demult demodată la rândul ei - marca de scrisoare?
De altminteri, orice recenzent abil va decripta uşor formula efigiei lui Paraschivescu: bazarul e al lumii noastre de zi cu zi, colcăitoare şi nesigură, eterogenă şi multicoloră, trivială şi veselă, în vreme ce bizarul îi aparţine integral autorului, ca un condiment necunoscut adus de undeva din Indii. Prin filieră colonială britanică, mă grăbesc să adaug. Asemănările cu personaje reale ori imaginare sunt indiscutabile, dar ele rămân, graţie lui Radu Paraschivescu, pe parcursul tuturor naraţiunilor, doar asemănări. Şi nimic mai mult. Distanţa dintre cotidianul recognoscibil şi scriitura bufă din Bazar bizar e de aceeaşi natură cu diferenţele dintre original şi calambur pe care le întâlnim în titlurile povestirilor: Omagiu supliciatului pasiv, Filoclubul, Chitila sunrise, Parteneri din toate ţările, cruciţi-vă !, Viaţa ca pe roate, Animal plan(e)t, O lună plină, Bushureşti, Biserica catodică, O tunsoare brici, Abdominabil !. Adică de la un timp al percepţiei la unul al ironiei, de la referinţa limitată la ficţiunea fără nici un fel de frontiere.
Aşa se construieşte, de când lumea, umorul, veţi putea spune, de pe o pozi
