Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Trăistariu pleacă în luna de miere

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 15 septembrie 2007 ·

Mihai Trăistariu este unul dintre artiştii care se dezice regulii „vedetele sunt fiţoase”. Îmbrăcat obişnuit, cu o pereche de blugi şi-o cămaşă cu paiete, se aşează la o masă alături de prietena lui şi urmăreşte o prezentare de modă, unde era invitat să susţină un recital.

Nu înţelege cum

stă treaba cu moda

Recunoaşte că nu crede în trend şi că ascultă părerea stiliştilor din modă doar „când este nevoie”, preferând să se îmbrace după bunul său plac. „Este nevoie de stilişti, nu zic că nu, dar e ca în muzică, apar deodată 1.000, ca ciupercile după ploaie. E normal ca printre cei cu adevărat buni să existe şi uscături”, mărturiseşte Trăistariu. Dovedeşte că moda se face după ideile şi placul fiecăruia prin două reviste care aveau nominalizată aceeaşi vedetă pentru „cel mai bine” şi „cel mai prost” îmbrăcată. „Dacă ei se contrazic unul pe altul, cum să îmi dau eu seama care are dreptate? Tot după gustul meu, nu?” se întreabă cu dezinvoltură solistul. O altă problemă legată de stil, pe care nu o înţelege, e reprezentată de regulile după care se schimbă moda. Gândul îl duce la o pereche de pantaloni de camuflaj, care au ieşit din tiparele designerilor, dar care lui i se par a fi „pe val”.

„Cine e Mihai

Trăistariu ăsta?”

Zâmbind, povesteşte de vremea când era la Valahia şi se certau cu Andre şi 3Sud-Est „Exista mentalitatea că, acela care cântă ultimul este cel mai bun, iar ceilalţi îi cântă în deschidere. Vai, ce certuri mai ieşeau! Toţi eram tineri şi orgolioşi! ”. Acum nu are duşmani, consideră că din punctul lui de vedere este prieten cu toată lumea. E puţin supărat pe cei de la Dj Project, pe care îi admira, dar care l-au luat peste picior într-o emisiune televizată. „Îşi lansaseră şi ei un album internaţional şi moderatorul i-a întrebat de ce nu a avut acelaşi succes ca a lui Trăistariu. Iar ei îi răspund «Cine e Mi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 20 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 26 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 47 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 19 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Bărbat reținut pentru trafic de droguri, la intrarea în țară. A încercat să ascundă peste un kilogram de cocaină în mașină

Adevarul acum o ora
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră de la Nădlac, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate de peste un kilogram de cocaină.

INHGA Atenționare Cod Galben pe râuri din mai multe județe, până la miezul nopții!

Ziua Constanta acum 15 minute
INHGA a emis o Atenționare de Cod Galben, valabilă începând de astăzi, 16 iulie de la ora 12:00, până la miezul nopții, pentru mai multe județe din țară. În acest interval sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și v

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°