In urmă cu treizeci de ani, inginerul Deleanu a fost trimis in delegaţie la Haga s-o facă pe spionul. Fabrica Aversa, unde lucra el, ii asigura hotelul şi masa, iar Deleanu trebuia să fure, in luna in care avea să se perfecţioneze in fabrica partenerului olandez, licenţele pieselor produse de acesta. Dăndu-şi seama cu ce se ocupa inginerul Deleanu, olandezul i-a pus in braţe licenţele şi l-a trimis la plimbare. Omul nu era nici din cale afară de generos, nici tămpit. I-a dat lui Deleanu un geamantan de hărtii, dar nu şi reţeta unor materiale, fără de care proiectele nu făceau doi bani.

O lună intreagă, inginerul a hoinărit prin Olanda, simţindu-se liber ca pasărea cerului. Ar fi putut să rămănă, dar avea soţie şi copii şi nici pe maică-sa n-o putea lăsa fără niciun ajutor. Au trecut anii, inginerul a proiectat pompe, pănă ce s-a pensionat, dorul de Olanda ar fi trebuit să i se potolească, mai ales că a făcut şi o excursie la Amsterdam. Dar lui ii era dor de Olanda aceea, in care ar fi trebuit să ceară azil şi apoi să lupte să-şi aducă familia. A inceput să viseze, noapte de noapte, că e in delegaţie la Haga, că se apropie ziua intoarcerii in ţară şi că nu mai pleacă. In vis, locuia la gazdă, nu la hotel, in vis trecuseră mai mulţi ani, de cănd ar fi fost să ia avionul spre Bucureşti, insă ori nu reuşea să-şi facă geamantanul, ori pierdea avionul şi noaptea următoare lua visul de la capăt. Ziua se găndea la ce insemnau visele, care se repetau de parcă ar fi fost un film, iar noaptea le lua de la inceput cu sentimentul că e din nou liber ca pasărea cerului, in cămăruţa lui din vis, de pe strada lui din vis de la Haga. Oraşul din vis era cu totul altul decăt Haga prin care se plimba ca un hipnotizat odinioară, ştiind că, oricăt ar fi colindat, ce era mai important de văzut şi de trăit nu-i era dat nici să vadă, nici să trăiască şi că-i scăpa esenţialul.