Criminali, violatori, hoţi şi alţi infractori deosebit de periculoşi. Un domeniu extrem, de care multă lume ar fugi şi ar încerca să uite imaginile de coşmar.
Sunt unii oameni care au reuşit să treacă peste acest lucru şi au încercat să transforme totul în aşa fel încât să scoată din fărădelegi adevărul cu orice preţ. Meseria de procuror ar putea fi considerată de mulţi o profesie dură, adresată bărbaţilor. Dar totuşi, sunt foarte multe femei care au reuşit cu brio să facă dintr-o ocupaţie dificilă o profesie de carieră.
În această situaţie se află şi Ramona Diaconu (foto) care, de 13 ani, a cunoscut toate laturile plăcute şi neplăcute ale criminalităţii de orice fel. A reuşit, după atâţia ani, să spună că se simte împlinită pe plan profesional şi, în egală măsură, pe plan personal. Ramona Diaconu este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Mai mult decât atât, este şi purtător de cuvânt al instituţiei şi păstrează legătura cu mass media. De-a lungul carierei a reuşit să se descopere pe sine şi a trecut prin situaţii deosebite din care nu ar fi crezut că ar putea ieşi. „Îmi amintesc, acum câţiva ani, am încercat să salvez un deţinut care încerca să se sinucidă. A fost un sentiment foarte ciudat. Am stat în rândul încarceraţilor în Penitenciarul Codlea şi nu am conştientizat cât de expusă puteam fi oricărei reacţii venite din partea condamnaţilor. Am negociat cu deţinutul sinucigaş, am văzut secvenţe dure, dar mi-am dat seama că am fost în pericol abia după ce am ajuns acasă. Este o meserie extraordinară.
Fără a folosi cuvinte mari, pot spune că din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă meserie din lume. Îmi oferă deosebit de multe satisfacţii”, ne-a mărturisit Ramona Diaconu. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov are un principiu clar în viaţă. Spune că nu contează niciodată funcţia