Oraşul arădean Sântana va găzdui, în acest sfârşit de săptămână, Festivalul minorităţilor, o manifestare plină de culoare şi rafinament, care va scoate în evidenţă atât portul,
Oraşul arădean Sântana va găzdui, în acest sfârşit de săptămână, Festivalul minorităţilor, o manifestare plină de culoare şi rafinament, care va scoate în evidenţă atât portul, cât şi obiceiurile mai multor etnii.
Evenimentul va avea loc duminică, de la ora 18,00, şi va conţine parada porturilor populare care se va desfăşura prin centrul oraşului, iar apoi, pe un podium special amenajat, fiecare reprezentant al unei minorităţi îşi va prezenta costumul şi un obicei care caracterizează etnia din care face parte.
La parada portului popular sunt aşteptaţi bulgari, evrei, germani, maghiari, romi, sârbi, slovaci şi, chiar dacă nu reprezintă o minoritate, români. Toate acestea vor fi dublate de un spectacol de muzică şi dans popular susţinut de ansambluri şi formaţii de muzică populară româneşti şi ale minorităţilor. De asemenea, tot duminică, de la ora 9, vor fi organizate la Sântana expoziţii de animale şi păsări, artă tradiţională, legume şi fructe şi articole şi obiecte ale pompierilor. (Paula Bulzan)