Delta lui Venus. Povestiri erotice,

de Anais Nin

Traducere din limba engleză şi note de Alina Purcaru

Editura Humanitas, 2007, colecţia „Raftul Denisei“

„Sunetele şi culorile ajung în carne prin cuvinte“. Iată crezul artistic al unei scriitoare despre care Henry Miller spunea că posedă, dincolo de graţie şi frumuseţe, un talent extraordinar. Când un scriitor este silit să scrie povestiri erotice fiindcă îi este foame, cuvintele ţin loc de himen literar, care trebuie străpuns cu falusul autentic, care este scrisul. De mână. Aşa cum scrie Anais Nin, ne reamintim că erosul a fost inventat de femei şi reinventat de bărbaţi. Forţa ei este dată de confesiunea crudă, aceea care recunoaşte, află şi ştie ceea ce orice bărbat speră în secret, dar nu are curajul s-o afirme răspicat: „Sexul trebuie amestecat cu lacrimi, râsete, cuvinte, promisiuni, scene, gelozie, invidie, toate condimentele fricii, călătorii în necunoscut, feţe noi, romane, poveşti, vise, fantezii, muzică, dans, opiu şi vin“. Adică tot cu ceea ce literatura se hrăneşte pentru a dispărea ca fumul în ţeasta cititorului amator de senzaţii rare pe hârtie ieftină şi de orgii cu poşircă de viaţă „adevărată“.

Cititorii jurnalelor lui Anais Nin, pe care Humanitas le publică de ceva vreme în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de poeta Denisa Comănescu, au recunoscut stilul pătimaş şi în acelaşi timp străbătut de o luciditate vecină cu gheaţa de pe… Venus al unei autoare pentru care viaţa a trecut în literatură. Iar literatura, în cazul acestei autoare care s-a confruntat cu pudibonderia epocii sale (s-a născut în 1903), a fost mai mult decât ambiţia de a scrijeli pe hârtie întâmplările unei vieţi care trece dincolo de nota de budoar pe care sectarii literaturii „pure“ i-ar putea-o reproşa. Ceea ce a scris cândva Anais Nin este mai mult decât un pariu cu sărăcia socială care const