Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Birocratie si abuz la Directia Financiara a Primariei

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 15 septembrie 2007 ·

Birocratie si abuz, asta reclama braileanca Alina Mascu la adresa Directiei Financiare din cadrul Primariei si a Politiei Comunitare. Aceasta spune ca, incercind sa obtina eliberarea unui certificat fiscal, a fost trimisa de la un sediu la altul al Directiei Financiare, s-a confruntat cu indolenta functionarilor iar pentru ca si-a reclamat drepturile, un agent de paza a gasit de cuviinta sa o legitimeze, ca si cind ar fi comis o ilegalitate. Incidentul s-a petrecut, ieri, in jurul orei 16.00. "Aveam nevoie de un certificat fiscal, din Piata Traian. Ajunsa acolo, mi s-a transmis ca sint probleme cu reteaua de calculatoare, dar ca pot primi actul respectiv de la Centrul Fiscal de pe B-dul. Cuza. Am mers la adresa respectiva, unde am mai gasit 9 persoane aflate in situatia mea. Ne-am adresat unei functionare de la ghiseu, care ne-a transmis ca nu are cunostinta de situatia de la celalalt sediu si ca merge la superiori, sa se intereseze. A plecat, si nici dupa zece minute nu s-a mai intors. Era tirziu, aproape de ora inchiderii, si toti cei de acolo ne-am exprimat indignarea pentru situatia in care eram pusi. Agentul de paza a inceput sa ne explice el ca respectivele certificate nu se elibereaza la acel sediu ci in Piata Traian, moment in care eu l-am intrebat daca intra in atributiile sale de serviciu sa ofere astfel de informatii. Evident, s-a simtit ofensat! Ulterior, impreuna cu alte citeva persoane, am urcat la etaj, sa intrebam ce se intimpla, iar acolo o functionara care vorbea la telefon ne-a apostrofat, dupa ce a terminat convorbirea, sa avem rabdare, ca nu sta nimeni sa cinte si sa danseze acolo. I-am replicat ca nu a afirmat nimeni asa ceva si am intrebat-o in ce calitate ne vorbeste la modul acesta la care mi s-a raspuns, sec, ca e sefa de serviciu si pot sa-i citesc numele pe usa. Dupa ce, in sfirsit, ni s-au dat certificatele fiscale, cind sa ies din sediu,

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 47 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 16 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 54 minute
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 21 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°