Academicianul Marin Voiculescu s-a născut în Giurgiu, la 3 august 1913. A urmat Facultatea de Medicină din Bucureşti. Devine şef al catedrei de boli infecţioase şi preşedinte al Societăţii Române de Boli Infecţioase, decan al Facultăţii de Igienă, apoi al Facultăţii de Medicină, preşedinte al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale, membru al Academiei Române şi ministru secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Se stinge din viaţă la 3 iulie 1991.
Şcoala Generală Nr. 8 din Giurgiu va purta de astăzi, numele academicianului Marin Voiculescu. Sâmbătă, la ceremonia oficială de redenumire a uneia dintre cele mai moderne şcoli din ţară, singura cu bazin de înot, au participat profesorul doctor Mihai Voiculescu, fiul academicianului, care şi-a dedicat viaţa dezvoltării specialităţii boli infecţioase. După slujba religioasă, la care au fost prezenţi primarul oraşului, Lucian Iliescu, cele 70 de cadre didactice, elevii şcolii şi părinţii acestora, invitaţii au participat la un spectacol în sala de festivităţi. „Mulţumesc, în numele familiei, pentru că ne daţi prilejul să ţinem vie memoria profesorului care şi-a iubit oraşul. Este o mare onoare acordarea numelui academicianului acestei şcoli!”, a spus, prof.dr. Mihai Voiculescu.
Acesta a donat şcolii o imprimantă şi un laptop şi a promis că fundaţia sa, Fundaţia „Academician M. Voiculescu”, va sprijini dotarea laboratorului. De asemenea, fiul academicianului a instituit acordarea unei burse de 1.000 euro elevului care va absolvi fiecare an şcolar cu media cea mai mare şi a spus că va acorda şi o bursă anuală unui elev din mediul rural, care are rezultate excepţionale. „Chiar dacă te naşti într-un sat sau oraş mic, aşa cum a fost tatăl meu, poţi să ajungi şi academician, dacă ai ambiţia de a te pregăti”, a spus şeful Clinicii de Medicină Internă din cadrul Spitalului Fundeni. (E.L.)
Academicianul Marin V