Deşi nu are toate cele necesare pentru noul an şcolar, Oana, o elevă de clasa a VI-a din judeţul Gorj, abia aşteaptă să păşească în clasă. Cristi, fratele său mai mic, a avut şi are încă o copilărie chinuită de boală: a fost operat de cataractă. Amândoi merg la şcoală şi învaţă cum pot ei mai bine. În poarta casei sărăcăcioase şi fără jumătate din gard apare un copil timid. Este o fetiţă de numai 12 ani, îmbrăcată-n haine cătrănite de vreme şi de lipsuri, cu un chip oval şi ochi căprui. Oana Dezrobitu este singură acasă şi are grijă de doi frăţiori mai mici. Două mogâldeţe, arse de soare şi cu chipuri zâmbăreţe, apar de după micuţa fată. Tatăl este plecat în sat cu băiatul cel mare, iar mama în oraş. „Merg să-l caut pe tata“, spune fata, sărind jumătatea de gard care îi împrejmuieşte gospodăria.

Satul celor uitaţi de lume Casa familiei Dezrobitu, din satul gorjean Voinigeşti, este sărăcăcioasă, gardul din cărămidă s-a dărâmat, iar poarta de metal este legată cu sârmă, ca să nu se prăvălească. Ştefan Dezrobitu are 37 de ani şi este tatăl a patru copii: doi băieţi şi două fete. „Suntem săraci şi trăim din groapa de gunoi a municipiului Târgu Jiu. Mai mergem şi adunăm PET-uri, pe care le vindem. Pe copii nu i-am trimis niciodată la cerşit sau la gunoaie“, spune tatăl, în timp ce în ochii săi apar câteva lacrimi. Satul Voinigeşti este uitat de lume: nu are drumuri asfaltate şi nici apă curentă. Majoritatea sătenilor nu au un loc de muncă şi trăiesc de pe urma PET-urilor de la groapa de gunoi. Satul aparţine de comuna Băleşti, dar oamenii spun că primarul i-a uitat de mult: „Ne-au uitat şi primarul, şi toată lumea. Dacă am trece de Târgu Jiu, poate că primarul Cârciumaru s-ar ocupa de noi. Când nu o mai fi groapa de gunoi, nu ştiu ce se va alege de cei din Voinigeşti!“, spune un bătrân. Bunăstarea este cunoscută de doar câteva familii din această aşezare. Iar