Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dializă de patru ori pe zi

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 17 septembrie 2007 ·

„La bine şi la greu” - asta şi-au promis Crina şi Răzvan Dumitru când s-au căsătorit. Ca toţi îndrăgostiţii, îşi imaginau o viaţă liniştită, cu multe bucurii şi cât mai puţine greutăţi. Nimeni n-ar fi crezut că după doi ani de căsătorie planurile lor se vor schimba radical şi că vor ajunge să numere orele până la dializa lui Răzvan.

La cei 29 de ai săi, Răzvan Dumitru a fost descoperit cu insuficienţă renală cronică. Afecţiunea se caracterizează printr-o scădere progresivă a capacităţii funcţionale renale. Organismul reţine substanţele toxice rezultate din metabolism, pentru eliminarea acestora neexistând un tratament medicamentos. Treptat, se ajunge la uremie, faza terminală, moment în care singura posibilitate de vindecare este un transplant de rinichi. „Să găseşti un om care să dorească să îţi dea un rinichi şi care să fie şi compatibil cu tine e foarte greu!”, spune cu regret în glas braşoveanul.

Totul a pornit de la o banală amigdalită

Răzvan Dumitru este licenţiat în Ştiinţe Economice - Turism şi servicii. Ar fi putut să aibă cu totul alte ţeluri, dar afecţiunea de care suferă îl determină să gândească fiecare acţiune treptat. Totul a pornit de la o simplă amigdalită, după cum afirmă braşoveanul.

„Aveam probleme cu amigdalele foarte des şi de fiecare dată când mă duceam la doctor, primeam tratament, dar nu se studia cauza amigdalitei. Tensiunea mare pe care o aveam m-a determinat să îmi fac un set de analize. Aşa am aflat, pe 14 iunie 2006, că sufăr de insuficienţă renală cronică. Doctorii mi-au spus că infecţia de la amigdale a coborât în jos şi a determinat boala, dar la fel de uşor putea să se oprească la inimă”, ne lămureşte braşoveanul. Cel mai mult regretă că nu a aflat mai devreme, pentru că aşa s-ar fi amânat mo-mentul începerii dializei.

Trăieşte cu două

caise pe zi

O zi obişnuită din viaţa u

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 22 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 30 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°