Ţara asta tot ruptă-n fund rămâne. Cine nu crede să dea o raită prin şcoli. ovestea aceasta cu starea jalnică a şcolilor are o morală amară. Gândiţi-vă la numeroasele cazuri de Ţara asta tot ruptă-n fund rămâne. Cine nu crede să dea o raită prin şcoli.
ovestea aceasta cu starea jalnică a şcolilor are o morală amară. Gândiţi-vă la numeroasele cazuri de câştigători la loto care-au reuşit să prăduiască averi frumuşele în timp-record. Ideea e că degeaba îţi pune Dumnezeu palma-n cap dacă nu reuşeşti să te descotoroseşti de mentalitatea de rupt în fund. Credeam cu tărie că principala cauză a nenorocirii ţării ăsteia stă în lipsa de resurse.
"Nu sunt bani!" este refrenul auzit, sub diferite forme, de vreo cincisprezece ani încoace. Ei, uite că nu e de-ajuns să avem, în sfârşit, bani ca să ieşim din foame. Cel mai mare buget pentru Educaţie din istoria României este dublat de cel mai ponosit început de an şcolar.
Cum de a fost posibil? A fost, pentru că incapacitatea guvernamentală şi ministerială de a urmări realizarea obiectivelor s-a întâlnit la jumătatea drumului cu lipsa de interes a administraţiilor locale pentru lucrări ce presupuneau fie o birocraţie complicată, fie câştiguri mici sau deloc pentru clientela din teritoriu, fie şi una, şi cealaltă. Cadrele didactice şi-au luat trei luni de vacanţă.
Inspectoratele s-au plasat între şcoli şi administraţia locală, constituind încă o verigă birocratică de care nimeni n-avea nevoie. Administraţiile locale nu s-au prea mişcat nici ele cu talent atâta vreme cât procedurile de obţinere a fondurilor erau complicate, iar şansele de a-şi îndestula clientele, prea mici "ca să se merite". La nivelul de sus, ministrul educaţiei şi premierul s-au trezit de-abia în ultimul ceas să constate că treaba nu merge. Şi uite-aşa s-a dus naibii un proiect de anvergură: reabilitarea infrastructurii educaţionale a R
