Mare surpriza la Paris, unde ministrul de externe, Bernard Kouchner, a declarat ca lumea trebuie sa se pregateasca de razboi cu Iranul in cazul in care Teheranul nu renunta la programul de constructie a armei nucleare. Afirmatia sefului de la Quai D’Orsay reprezinta o ruptura de o traditie, ce-i drept nu foarte veche, a diplomatiei franceze care spune ca Franta trebuie sa puna piedici oricarei initiative americane. In virtutea acestei "traditii", Jacques Chirac a respins orice recurs la forta impotriva Iranului si l-a tras in siajul sau si pe fostul cancelar german Gerhard Schröder. Rezultatul previzibil a fost ca demersurile troikai europene Franta-Marea Britanie-Germania, prin care i se ofereau Teheranului tot felul de avantaje economice, comerciale si chiar energetice in schimbul renuntarii la imbogatirea uraniului, au esuat.
Faptul ca recurgerea la forta nu mai este exclusa din capul locului la Paris reprezinta, in sine, o schimbare spectaculoasa de sens diplomatic. Dar ideea exprimata de Bernard Kouchner ca Uniunea Europeana sa adopte sanctiuni severe impotriva Teheranului in afara cadrului ONU, in cazul in care Rusia si China vor bloca rezolutiile Consiliului de Securitate, reprezinta o adevarata "rasturnare copernicana". Parisul recunoaste in acest fel ca exista daca nu o Justitie Internationala in afara ONU, atunci, cel putin, interese legitime ale Occidentului.
Daca in urma cu cativa ani ne intrebam cu teama daca mai exista un Occident in sensul unei comunitati de tari libere, democratice si capitaliste, presedintele Sarkozy pare sa fi renuntat la derivele chiraqiene si sa incerce sa readuca Franta acolo unde ii este locul. Apropierea diplomatica evidenta de Statele Unite este o dovada si la fel evocarea, din ce in ce mai insistenta, a posibilitatii ca Parisul sa revina in structurile militare al NATO dupa ruptura din 1966.
Da
