Un nou an scolar a inceput. Ramnicul a forfotit de lume: parinti agitati, elevi cu flori in maini, taxiuri pline ochi si cadre didactice gata sa-si primeasca elevii. Unii elevi au venit insotiti de parinti sau bunici, altii singuri. La Scoala “Take Ionescu” toti elevii s-au strans in curtea scolii. Au ascultat cu emotie discursurile de deschidere, apoi au fost indrumati spre clase.
Bobocii au mers sa-si cunoasca dascalii insotiti de parinti. Pe o bancuta din fata scolii, o bunica isi astepta nepoata. Tare mandra bunica de odorul ei. Ioana Tomescu are 67 de ani, dar nu se plange de nimic. Nu o deranjeaza ca a imbatranit. E nascuta si crescuta in Ramnic. Este a sasea din cei noua copii cati a avut familia Nicolaescu.
Priveste cu ochii tristi insa cum s-a transformat orasul si oamenii din 1940 si pana in prezent. Povestea ei este a multor oameni si in ea fiecare se poate regasi. “M-am nascut intr-o familie relativ instarita din Ramnic. Pe atunci Ramnicul era orasul florilor si al pensionarilor. Cladirile aveau un aspect medieval, ca in centrul istoric al Sibiului.
Am fost noua frati, in prezent doar cinci mai traim. Toti am invatat carte si ne-am realizat in viata. Erau cu totul alte vremuri in 1940, cand am venit eu pe lume. In 1946 am mers pentru prima data la scoala. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Mama ne-a pregatit pe toti. La fiecare ne-a cumparat o hainuta noua, o floare pentru invatatoare si un ghiozdan din carton.
Tablita, creta si un buretel. Toti imbracati curat am pornit spre scoala. Noi toti am invatat la scoala numarul 3, pe Stirbei Voda. Atunci ii spunea Scoala mixta nr.1 sau “La Beldimar”, ca asa ii zicea la director.”, si-a inceput povestea Ioana Tomescu. A tinut sa ne spuna ca isi asteapta nepotica, lumina ochilor ei.
Amintirile au napadit-o si ne-a povestit in detaliu cum a decurs prima ei