La începutul lui decembrie, Comisia Europeană ne va anunţa dacă vom primi mai puţini bani pentru agricultură Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a avertizat zilele trecute că României îi poate fi activată clauza de salvgardare pe agricultură. Decizia s-ar traduce prin reducerea cu 25% a fondurilor destinate fermierilor. „S-au descoperit anumite deficienţe în ceea ce priveşte calitatea sistemului de verificare a parcelelor. Sperăm ca Exe
La începutul lui decembrie, Comisia Europeană ne va anunţa dacă vom primi mai puţini bani pentru agricultură
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a avertizat zilele trecute că României îi poate fi activată clauza de salvgardare pe agricultură. Decizia s-ar traduce prin reducerea cu 25% a fondurilor destinate fermierilor.
„S-au descoperit anumite deficienţe în ceea ce priveşte calitatea sistemului de verificare a parcelelor. Sperăm ca Executivul de la Bucureşti să acorde cea mai mare atenţie acestei chestiuni, astfel încât să se rezolve fără să fie nevoie de demersuri pentru activarea clauzei de salvgardare în acest domeniu“, a afirmat Barroso, la încheierea vizitei pe care a efectuat-o recent în România. Declaraţia a fost făcută în aceeaşi zi în care reprezentanţii CE încheiau auditul la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru evaluarea Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS).
Intervenţia şefului CE l-a luat prin surprindere pe Michael Mann, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură: „În prezent, se lucrează la auditul pentru IACS. La sfârşitul acestuia, vom vedea care sunt rezultatele. Într-adevăr, există posibilitatea de a reduce cu 25% fondurile destinate fermierilor români. Oricum, această decizie nu va fi luată înainte de prima decadă a lui decemb