Proiectul de reabilitare a canalizării Craiovei se afundă pe zi ce trece, şi nu la figurat. Pe strada Râului, la adâncimea la care trebuie amplasată reţeaua se află pânza freatică.După calculele constructorilor, termenul de realizare a canalizării de pe bulevardul Râului va fi decalat cu aproape opt luni, întârzierea având nenumărate efecte nedorite, între care şi blocarea traficului rutier pe o arteră importantă a oraşului. Finanţată prin proiect european ISPA, lucrarea trebuia finalizată în mai 2008, numai că acest lucru nu este posibil. Potrivit unui oficial al antreprenorului Hidroconstrucţia SA, mare parte din timp s-a pierdut, pe tronsonul dintre bulevardul Ştirbei Vodă şi strada Brestei, cu scoaterea apei din subsol, acolo unde urmează să fie amplasată reţeaua de canalizare. „În zona intersecţiei cu strada Bucovăţ, adâncimea la care suntem obligaţi să realizăm canalizarea este de aproape şapte metri. Mai întâi trebuie să scoatem apa, fiindcă pânza freatică este foarte sus“, a explicat inginerul Dumitru Hornoiu, de la Hidroconstrucţia SA. Acesta susţine că astfel de lucrări, de extragere masivă a apei din subsol, nu au fost licitate, ele neexistând în caietul de sarcini. Acest lucru ar provoca mari pierderi firmei, având în vedere că pompele au fost aduse pe bani grei din Germania, iar timpul costă mult. Hornoiu a precizat că, în prezent, nu se mai pune problema renunţării la proiect, intenţie pe care şefii Hidroconstrucţia au vehiculat-o în urmă cu două luni. „Când am înţeles prima oară ce pierderi avem şi după ce ne-au plecat şi subcontractanţii, chiar aveam de gând să renunţăm. Pentru Craiova ar fi însemnat însă o pierdere şi mai mare, dacă ne gândim că aproape sigur partenerii noştri ar fi plecat şi ei. Pe de altă parte, nu este în interesul nostru să lăsăm baltă un astfel de proiect, fiindcă pe viitor n-am mai putea licita“, a recunoscut Dumitru Horn