De câţiva ani, pe piaţa muncii a apărut un job nou ce nu este inclus în nomenclatorul meseriilor din România, aceea de „adunător de terenuri“. Sunt persoane specializate care, fără a face prea mult zgomot, cumpără pas cu pas micile proprietăţi ţărăneşti, la preţuri derizorii, după care le revând, obţinând un profit la care micii proprietari nici nu visează. Cumpărarea micilor proprietăţi este metoda prin care se concentrează suprafeţe mari de terenuri agricole, numai bune de dezvoltat proiecte europene. Adunătorii de terenuri acţionează ca intermediari între micii proprietari şi boşii cu mulţi bani, a căror faţă nu trebuie văzută de muritorii de rând. Clienţii intermediarilor sunt fie speculatorii autohtoni, cu nume grele, a căror implicare directă pe piaţă ar atrage o nedorită creştere de preţuri, fie investitori străini, care ştiu că o exploataţie agricolă eficientă are nevoie de cel puţin 50-100 de hectare. Având în vedere că în România se înregistrează unul dintre cele mai ridicate procente de fărâmiţare a proprietăţilor agricole - peste 4,5 milioane de proprietari deţin terenuri mai mici de două hectare - meseria de adunător de terenuri poate să se dovedească şi profitabilă, şi de lungă durată.

Terenuri multe, cumpărători puţini În judeţul Dolj, primele suprafeţe de teren agricol care s-au cumpărat au fost în jurul Craiovei. De regulă, cumpărătorii au fost cei care au avut informaţia legată de extinderea oraşului peste limitele din 1990. Site-urile specializate sunt pline de anunţuri cu vânzări de terenuri postate de „adunătorii de pământuri“, la preţuri care nu mai au nici o legătură cu cel la care ţăranii le-au vândut. Aşa se face că un hectar de teren la Malu Mare cu deschidere la DN 55 costă în jur de 450 de milioane de lei vechi. Aceeaşi suprafaţă la Pieleşti costă un miliard de lei vechi. Cu cât terenul este mai aproape de zona de dezvoltare de l