Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să punem accentul şi pe imagine!

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 19 septembrie 2007 ·

Meciul de la Săcele de sâmbătă a reprezentat cea mai importantă acţiune de imagine pozitivă făcută de FC Braşov în ultimii ani. FC Braşov a reuşit să atragă de partea ei iubitorii de fotbal dintr-un oraş care, cu puţini ani în urmă, dădea grosul galeriei braşovene. Pe lângă victorie şi trei puncte, stegarii au câştigat admiraţia şi respectul suporterilor din Săcele, care nu s-au sfiit să scoată din buzunar 10 lei pentru a vedea formaţia lui Răzvan Lucescu. Sâmbătă am avut dovada vie că se poate, iar de aici depinde doar de oficialii braşoveni cum vor gestiona situaţia. Este un moment prielnic de a atrage fanii alături de echipă, însă nu prin vorbe deşarte şi promisiuni amare. Aşa cum Braşovul a atras fani sâmbătă la Săcele, aşa poate câştiga şi în alte oraşe din judeţ cum ar fi Zărneşti, Râşnov, Predeal sau Ghimbav cu condiţia să meargă în întâmpinarea lor. FC Braşov, momentan, nu are o imagine proprie, ea se bazează 100% pe imaginea lui Răzvan Lucescu, oficialii braşoveni au şansa, exploatând cu multă abilitate imaginea lui Lucescu jr., de a transforma brandul „FC Braşov” într-o marcă profitabilă şi comercială. Dinu Gheorghe are ocazia de a rămâne în istoria Braşovului drept preşedintele executiv care a revoluţionat imaginea clubului FC Braşov. Iar asta nu se poate întâmpla aşteptând la infinit ca suporterii să bată la porţile stadionului. Sunt foarte mulţi fani care nu mai vin la partide, fiindcă simt că actualul FC Braşov nu îi mai reprezintă, deoarece nu mai are nimic în comun cu clubul din anii trecuţi şi fiindcă am ajuns în liga secundă să nu avem în multe meciuri nici măcar un jucător originar din Braşov pe teren, iar emblemele clubului au fost date uitării. Dinu Gheorghe a făcut primul pas: l-a readus pe cel mai mare jucător din istoria Braşovului, Nicolae Pescaru, în conducerea clubului în funcţia de consilier, acolo unde îi este şi locul. Pe lângă deja mult

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 21 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 26 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 21 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 43 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°