In numarul din august al revistei "Cuvintul", criticul literar Valentin Derevlean trateaza - la inceputul unei cronici excelente despre nou lansata antologie "No exit" - asumarea gresita, exacerbat de permisiva, a liberalismului editorial de catre literatura romana de dupa '90 incoace: ''(...) contextul postnouazecist a determinat si asa-numitul haos editorial, in care se publicau de toate, fara prea multe pretentii estetice, pe scurt - fara nici o cenzura calitativa''.
Ei bine, pe linga lichefierea valoricului, haosul editorial postnouazecist a mai pus pe roate si o veridica ''industrie'' a mimetismului. Urmarea acestui fapt: cohorte intregi de emuli bacovieni, blagieni, arghezieni, nichitieni si alti ''eni'' au inceput sa bintuie spatiul poetic in speranta ca, vorba unui jurnalist, vor prinde si ei un ciolan mai gras la masa notorietatii literare. Dar care, slabi de ''tremur'', s-au ratacit in sinul diletantismului. Al unui diletantism virulent.
Un exemplu concret al uzurpatoarei metehne a mimetismului il constituie si volumul de debut al Corinei Moroianu, "Talazuri de ginduri", publicat in 2005 la o editura second-hand din Braila (Editura Edmunt).
Inca de la inceput ma voi exprima fara menajamente: Corina Moroianu este o poetesa de duzina care mimeaza, in afara oricarei sfere lirice, uneori cuprinsa parca de un automatism inconstient, si pina la anularea celui mai mic frison autentic. Iar volumul ei de debut reprezinta un esec absolut, o creatie de-un nonvaloric opulent.
Se pare ca autoarea nutreste eronata impresie ca un maldar de metafore aruncate alandala inseamna a scrie poezie. Si, pierduta la polul opus al actului poetic, pedaleaza maniacal pe aceasta impresie.
Intreg volumul de (pseudo) poezii e doar o adunatura de reminiscente in urma ingurgitarii fortate a mai multor poeti ''de clasa'', ciupituri de p
