Romania e tara coalitiilor de mucava. Inspirate din practica occidentala, coalitiile functioneaza in toate domeniile, dar nu in raport cu principiile sau valorile asumate, ci pentru a sprijini persoane. Astfel, sub pavaza lexicala a termenului occidental, se ascund mult prea prozaicele clici autohtone. In acest sens, imaginatia este debordanta. si, chiar daca totul are o vaga aparenta feudala, asta nu deranjeaza pe nimeni. Bizantinismul, de la religie la societate si politica, rezista de prea multe secole tuturor eforturilor de occidentalizare pentru ca situatia sa para un dat al locului.
In orice sfera si-ar face aparitia, coalitia se dovedeste redutabila doar pe termen scurt. Cel mai recent, o demonstratie a maiestriei coalitiilor am avut-o la alegerea noului patriarh. Aparitia intempestiva si episodica a unui candidat-surpriza, Ioan de Covasna, a redus tensiunea ideologica a sufragiului si a relansat candidatura lui Daniel al Moldovei. Mai apoi, odata victoria consacrata formal, coalitia se volatilizeaza. Caci distributia resurselor nu mai urmeaza repartizarii initiale a rolurilor.
Coalitiile sindicale nu tin decat cel mult o zi, cea a mitingului de protest, iar relatiile nu tocmai amicale dintre liderii marilor confederatii fac imposibil un asalt sindical structurat impotriva unor guverne subrede. Dar nici patronatele nu stau mai bine. Nici aici, cu toata dinamica economiei, nu s-a reusit realizarea unei coalitii viabile. Iar in domeniul civic, aparitia in 2004 a Coalitiei pentru un Parlament Curat a fost exceptia care confirma regula.
Asa ca situatia coalitiilor politice nu e o curiozitate. si aici, ca si in celelalte sectoare de activitate, coalitiile se fac si se desfac cu o viteza incredibila. Ele sunt infra si intrapartinice, in functie de context. In PSD, mai ieri coalitia anti-Nastase il debarca la Otopeni pe liderul pana a
