Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu trageţi în Ştiinţa!

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 septembrie 2007 ·

E realitate: „campioana unei mari iubiri“ a ajuns „campioana unei mari umiliri“, Universitatea fiind pe ultimul loc. De ce s-a ajuns aici e altă discuţie, care nu ajută însă cu nimic în acest moment greu pentru echipafanion. Suporterii sunt supăraţi, chiar revoltaţi de situaţia în care a fost adusă echipa, iar finanţatorul încearcă să arunce praf în ochii credulilor, acuzând în stânga şi în dreapta că alţii ar fi vinovaţi de umilinţa care o trăim în aceste zile.

Am mai scris în acest colţ de pagină că nu jucătorii sunt principalii vinovaţi de situaţia în care s-a ajuns, deşi evoluţiile lor în ultimele şase meciuri au fost neaşteptat de modeste. Marcel Popescu, impresarul care a adus la CFR Cluj fotbalişti de valoare, a afirmat ieri că din lotul actual doar Bornescu ar merita să îmbrace tricoul sfânt al Universităţii, asta în contextul obiectivelor anunţate de finanţator la fiecare început de sezon.

Este clar că lotul ar trebui completat, dar acum echipa trebuie lăsată în pace, băieţii au nevoie de susţinerea tuturor, că altfel gluma cu retrogradarea ar putea deveni, Doamne fereşte, o realitate. Acum, când oltenii sunt pe ultimul loc, este simplu să aruncăm cu pietre, dar ce câştigăm? Ei sunt într-o criză psihică pe care doar câteva victorii ar putea-o alina, apoi anula. Sigur, dacă jucătorii ar fi murit pe teren, aşa cum bine le-a transmis Ilie Balaci, Craiova nu era acum „lanterna roşie“.

La Vaslui s-a investit în fotbal, iar roadele se văd: echipa lui Dorinel Munteanu este pe locul III, la trei puncte de liderul CFR Cluj. Asta nu înseamnă că moldovenii sunt invincibili. În condiţiile unui arbitraj corect şi ale unei dăruiri extraordinare, Universitatea i-ar putea surprinde pe vasluieni chiar la ei acasă. Suporterii Ştiinţei, câţi ajung la acest meci, ar trebui să se „războiască“ eventual cu finanţatorul, nu cu jucătorii. Nu dai cu pietre într-un anim

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°