Pentru eficientizarea activităţii CET Braşov SA, în această perioadă se analizează ofertele primite de la cinci concerne internaţionale, în vederea privatizării producţiei de energie termică şi electrică a CET—ului. După cum susţine şi directorul general al CET, Mircea Paraschiv, sistemul de termoficare din Braşov a fost dezechilibrat în ultimii ani de debranşările individuale, la care se adaugă şi repartizarea incorectă a cheltuielilor de încălzire a părţilor comune din condominii, realizate fără inventarierea în prealabil a corpurilor de încălzire şi a conductelor de către reprezentanţii asociaţiilor, mai mulţi proprietari au avut consumuri aparente anormal de mari în iarna 2006-2007.
Pentru a fi asigurat stocul de combustibili pentru această iarnă, Adunarea Generală a Acţionarilor de la CET a propus contractarea unui împrumut de 35 de milioane de lei. „Producerea energiei termice pentru încălzire este sezonieră, iar pentru pornirea sistemului furnizorul trebuie să asigure materiile prime, adică şi cărbune şi transportul lui. Iar achitarea contravalorii acestora se face înainte de începerea sezonului, prin contractarea de credite, care apoi se returnează din veniturile realizate din vânzarea energiei electrice şi termice. Nu este o noutate, doar că, în anii precedenţi, aceste achiziţii s-au realizat din credite sindicalizate, contractate la nivelul asociaţiei centralelor termice municipale (COGEN)”, a mai spus Mircea Paraschiv.
PSD Braşov critică CET
şi Primăria
Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Braşov, Mihai David, a criticat, ieri, atât conducerea CET, cât şi conducerea Primăriei, pentru că, în loc să reducă pe cât posibil pierderile de la CET, au în plan realizarea unei asocieri cu societatea româno-daneză ESA, pentru crearea unui Centru de Management, care va înghiţi în continuare mai mulţi bani. „Conform actelor discu