Ultima modă a turismului la nivel internaţional este cel ecologic, foarte apreciat de toţi cei care iubesc natura Delta Dunării şi populaţiile de urşi, lupi şi râşi din pădurile ţării Ultima modă a turismului la nivel internaţional este cel ecologic, foarte apreciat de toţi cei care iubesc natura
Delta Dunării şi populaţiile de urşi, lupi şi râşi din pădurile ţării noastre sunt numai câteva dintre obiectivele ce trebuie incluse în imaginea României peste hotare. Despre potenţialul ecoturistic unic al României vorbeşte Andrei Blumer, preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România.
Adevărul: - Care sunt atribuţiile Asociaţiei de Ecoturism din România?
Andrei Blumer: - Asociaţia de Ecoturism din România realizează un parteneriat între sectorul de afaceri din turism şi sectorul care are ca principală activitate conservarea naturii. În cadrul sectorului de afaceri sunt incluşi tour-operatorii mici, specializaţi în aducerea de turişti din Europa de Vest în România, proprietarii de pensiuni şi ghizii. În momentul de faţă, asociaţia cuprinde în jur de 35 de membri, dintre care două treimi fac parte din sectorul de afaceri, iar ceilalţi reprezintă entităţi ce se ocupă cu conservarea naturii.
Din acest punct de vedere, organizaţia este unică nu numai în România, dar probabil şi în Europa. Am reuşit să punem împreună oamenii care fac afaceri în turism bazându-se pe natură şi pe cei care conservă natura, încercând să le oferim avantaje ambelor categorii. Noi creăm "o umbrelă" sub care se regăsesc cei care practică un turism responsabil.
- Cum e cunoscută România turistică în lume?
- Am participat, în ultima vreme, la târguri internaţionale în Londra, Viena, Berlin, Zurich şi în alte oraşe europene, şi am promovat acolo întreaga asociaţie. Am invitat în 2006 peste 20 de jurnalişti străini în România, derulând cu ei program