Luni, o depreciere drastica a monedei noastre (1 euro a 3,3908 lei) i-a agitat teribil pe prezicatorii unei toamne negre. Si emotiile nu s-au topit nici dupa ce, marti, leul si-a revenit.
De fapt, ce s-a intamplat? O scurta recapitulare va limpezi lucrurile. Dupa ce, in septembrie 2006, convertibilitatea totala a leului a devenit un fapt implinit, interesul pentru piata noastra valutara a sporit. Oferta de valuta a crescut simtitor si moneda noastra a capatat ceva mai mult curaj. Si putere, desigur. O dinamica fireasca pe o piata care, dupa 1 noiembrie 2004, a parcurs unul dintre cele mai interesante momente din istoria ei. Nici o luna n-a semanat cu alta. Fiecare noua luna a rasturnat tabloul din luna precedenta. Adunand urcusurile, vedem cum moneda nationala s-a intarit continuu. Aprecierea leului, atat fata de euro, cat si fata de dolar, nu a dezechilibrat insa piata valutara. Dimpotriva, piata a ramas stabila. Ajutata si de alti indicatori economici, indeosebi de cresterea PIB si de dezinflatie.
Totusi, in tot acest timp, piata valutara si-a cultivat si gustul imprevizibilului. Pe o piata stabilizata, cursul s-a miscat cand in sus, cand in jos, surprinzandu-i pe operatori, cu deosebire pe cei preocupati de presiunile speculative asupra monedei noastre. Decizia Bancii Nationale de a-si rari interventiile si a lasa o mai mare fluctuatie a cursului, a produs doar intr-o prima etapa un soc psihologic. A fost efectul unui "entuziasm" de scurta durata. Piata si-a gasit apoi un nou echilibru si rata de schimb leu-euro a cunoscut o evolutie calma. Cat priveste interventiile BNR pe piata, ele au fost limitate, avand ca tinte atat evitarea fluctuatiilor exagerate, cat si acumularile de rezerva.
Pe piata valutara, cursurile sunt strans legate de mai multi indicatori, intre care rata inflatiei, deficitul balantei de plati, eficienta, productivitat
