Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica salarială din România rămâne o problemă

Publicat in Gandul, miercuri 19 septembrie 2007 ·

Politica fiscală şi bugetul aferent anului 2008 vor reprezenta punctele centrale ale discuţiilor pe care le va purta misiunea FMI cu autorităţile române

Politica salarială, rata de schimb şi evoluţia preţurilor alimentelor rămân principalii factori de influenţă ai inflaţiei din acest an, a declarat reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România şi Bulgaria, Joan Jose Fernandez-Ansola.

În cadrul unei întâlniri la Bucureşti, care precede concluziile pe care misiunea Fondului le va prezenta la începutul lunii octombrie, delegaţia FMI a avut numai cuvinte de laudă în legătură atât cu politica BNR, dar şi cu cea fiscală, singurele observaţii fiind legate de politica salarială.

"Politica salarială rămâne o problemă. N-am discutat cu Guvernul politica salarială pentru 2008, dar rămâne o problemă", a spus Ansola. În ceea ce priveşte cursul de schimb, reprezentantul FMI a arătat că trebuie evaluat efectul asupra ţintei de inflaţie. La preţurile alimentelor, Ansola crede că trebuie văzută evoluţia viitoare a acestora, precum şi efectele lor secundare.

"Politica fiscală rămâne o problemă, însă va fi discutată de misiunea Fondului (care va veni la Bucureşti - nr.). Politica fiscală este una prudentă, dacă te uiţi la deficitul bugetar", a precizat Ansola. De altfel, politica fiscală şi bugetul aferent anului 2008 vor reprezenta punctele centrale ale discuţiilor pe care le va purta misiunea FMI, care se va afla la Bucureşti în perioada 26 septembrie-2 octombrie, cu autorităţile române.

Ansola spune că două aspecte importante s-au schimbat faţă de consultările anterioare, purtate în luna mai. Astfel, conjunctura internaţională s-a modificat, iar proiecţia de deficit de cont curent al României este mai mare decât la începutul acestui an.

Referitor la politica de dobândă a Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentantul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânt puternic, ploi şi o nouă răcire a vremii, până sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării/ Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Dobrogea, nord-estul Munteniei şi sudul Moldovei

News.ro acum 31 minute
Meteorologii anunţă că, începând de joi până sâmbătă dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării vor fi intensificări ale vântului, ploi, iar temperaturile vor scădea cu mult sub cele specifice acestei perioade. Pentru joi, a fost emis Cod galben de pl

PRODUCȚIA industrială a scăzut în primul trimestru din 2025. Sunt afectate trei mari sectoare / Informații importante INS

Gandul acum 23 minute
Producţia industrială a scăzut în primul trimestru al anului, comparativ cu cel de anul precedent, atât ca serie brută, cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, spun informațiile publica

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 3 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum 4 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 3 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

METEO. Vremea se răcește în București în următoarele zile

Mediafax acum 54 minute
Joi vremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice pentru jumătatea lunii mai. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade. Cer

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum 2 ore
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Fotbalistul Taiwo Awoniyi (Nottingham Forest), în comă indusă după o operaţie

News.ro acum 2 ore
Atacantul echipei Nottingham Forest, Taiwo Awoniyi, a fost plasat în comă indusă după o operaţie la nivelul abdomenului. Jucătorul internaţional nigerian a fost operat luni seara, după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului de duminică,

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Cum încearcă președintele brazilian să-l convingă pe Putin să meargă să-l întâlnească pe Zelenski la Istanbul: „Nu mă costă nimic”

HotNews acum o ora
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat miercuri că îl va îndemna pe președintele rus Vladimir Putin să se întâlnească cu Volodimir Zelenski în Turcia, la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina, relatează AFP, citată

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/21°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

15°
mie.

7°/20°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

13°
mie.

3°/19°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/16°