Fiecare fulger degajă minim 500 de megajouli, adică destul cât să ţină aprins un bec de 100 de waţi timp de două luni, dar folosirea fulgerului pe post de resursă energetică este,

Fiecare fulger degajă minim 500 de megajouli, adică destul cât să ţină aprins un bec de 100 de waţi timp de două luni, dar folosirea fulgerului pe post de resursă energetică este, deocamdată, imposibilă din punct de vedere tehnic

Prin anul 1088, în timpul dinastiei Song, un om de ştiinţă chinez nota în jurnalul său ce s-a întâmplat cu o casă fulgerată în plin, în timpul unei furtuni. "Toţi au crezut că acea casă va arde până la pământ, dar n-a fost aşa. Zidurile, deşi erau de lemn, numai s-au afumat, iar obiectele lăcuite n-au păţit nimic.

În schimb, sabia stăpânului casei s-a topit complet". Era prima observaţie care nota limpede că unele materiale sunt mai bune conducătoare de electricitate decât altele.

Un fulger este descărcarea bruscă spre pământ a sarcinilor electrice care se acumulează la suprafaţa norilor. De cele mai multe ori, fulgerele apar în timpul furtunilor, când doi nori cu sarcini diferite ajung unul lângă altul, dar se pot produce şi din senin, în timpul erupţiei unui vulcan, de pildă.

Experienţa cu zmeul e fatală

La câteva săptămâni după experimentul lui Thomas-François Dalibard, desfăşurat în localitatea Marly-la-Ville, Benjamin Franklin a făcut publică o aşa-zisă experienţă similară, prin care, cu ajutorul unui zmeu înălţat în timpul furtunii, el ar fi reuşit să "captureze" un fulger, care a traversat sfoara umedă, "împrăştiind scântei peste tot".

Tom Tucker, unul dintre autorii care au scris despre viaţa savantului american, a notat că Franklin, deşi avea păreri corecte despre natura fulgerelor şi despre faptul că electricitatea "preferă" unele materiale, nu a efectuat totuşi celebra experinţă cu zmeul.

Din păcate,