Guvernul a aprobat instituirea a 12 noi arii naturale protejate în ţara noastră Potrivit actului normativ, Defileul Mureşului Superior, judeţul Mureş, se transformă în parc natural. De
Guvernul a aprobat instituirea a 12 noi arii naturale protejate în ţara noastră
Potrivit actului normativ, Defileul Mureşului Superior, judeţul Mureş, se transformă în parc natural. De asemenea, vor avea statut de arii protejate Rezervaţia de Orbeţi de la Apahida, din Cluj, Gura Dobrogei - Constanţa, Turbăria Ruginosu - Covasna, Cama-Dinu-Păsărica - Giurgiu, Cheile şi Peştera Pătrunsă - Gorj, Lacul Rodeanu - Ialomiţa, Pădurea Voivodeasa, Pădurea Roşoşa şi Codrul Secular Lobe, toate din judeţul Suceava, Ostrovul Mare şi Pădurea Pojorâtele -Teleorman şi Pădurea Merişor-Cotul Zătuanului - Vrancea.
Facilităţi pentru proprietari şi autorităţi
Instituirea ariilor naturale protejate va duce la dezvoltarea economiei rurale. Noul statut permite autorităţilor locale şi proprietarilor de terenuri situate în aceste arii să beneficieze de o serie de avantaje economice. De pildă, proprietarii de terenuri în extravilan din zonele protejate sunt scutiţi de plata impozitului. În silvicultură, măsura va atrage finanţări speciale pentru gestionarea pădurilor, iar vânătoarea şi pescuitul vor fi permise cu condiţia să se păstreze obiectul conservării.
Comunităţile locale sau proprietarii acestor terenuri vor putea organiza activităţi specifice ecoturismului, pentru a obţine venituri suplimentare. Totodată, declararea unei zone ca arie naturală protejată va face posibilă accesarea fondurilor europene pentru activităţi agricole şi pentru dezvoltarea turismului.
"Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj a propus Academiei Române declararea unei arii protejate care să cuprindă Peştera de la Pătrunsa şi o porţiune de 78,086 ha din sectorul Cheilor Pătrunsa ale râului