Alegerea lui Daniel ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a fost incarcata, pe tot parcursul anului 1990, de un halou de mister. in „dulcele tirg al Iesilor“, Mitropolitul Daniel avea, in 1990, o imagine nu foarte clar conturata. Precumpaneau aspecte pozitive: ca e tinar – avea, la inscaunare, 39 de ani, energic, ca e scolit, ca a studiat si a predat in Elvetia, dar se puneau si altfel de intrebari: cum de a reusit, atit de tinar, sa urce in ierarhie, sa ajunga Mitropolit al Moldovei la doar 39 de ani? Existau si citeva raspunsuri: ca Patriarhul Teoctist a fost nevoit sa-l numeasca Mitropolit ca sa dea un semnal de innoire a Bisericii Ortodoxe, ca oricind ar putea fi o alternativa a Patriarhului, in cazul in care contestarea lui Teoctist lua amploare.
Revista era anti-FSN
intre timp, in fundal, crestea destul de puternic o imagine agreabila a noului Patriarh. Lumea care mergea la slujbe la Mitropolie – acele babe pe care le elogia Paleologu ca ar fi tinut in viata credinta – era in extaz. Babele noastre erau impresionate atit de predicile sale – vorbea chibzuit, fara sa cada intr-un patetism circumstantial – cit si de frumusetea Patriarhului. Tin minte ca avea pe atunci o barba neagra, fara nici un fir alb, care ii oferea, sa ma ierte pentru gindul spurcat, un anume erotism. Si junele domnite nu-si ascundeau admiratia: „Ce frumos Mitropolit avem!“. Dar Daniel era inca prudent in diagnostice, nu se lansa in declaratii foarte ferme, n-avea nimic din aerul unui militant care condamna comunismul, desi o asteptare exista din partea enoriasilor, care doreau un Mitropolit al Moldovei decis sa faca ruptura cu o biserica prea des ingenuncheata si lovita de comunism.
Revista la care lucram in acel an, 1990, Opinia studenteasca, era anticomunista si anti-FSN. Ion Iliescu, la Iasi, in campania pentru alegerile din 1990, infierase revista la un miting u
