Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două formaţii braşovene în divizia secundă

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 septembrie 2007 ·

La sfârşitul acestei săptămâni se dă startul într-o nouă ediţie a campionatului diviziei secunde a handbalului masculin românesc. Faţă de ediţia precedentă, Federaţia de specialitate a făcut unele modificări. Prin înmulţirea numărului de echipe la 31, divizia secundă (sub denumirea de divizia A) are patru serii, faţă de trei în sezonul precedent. S-au făcut modificări şi în Liga Naţională, de unde vor retrograda patru formaţii, în sezonul 2008/2009 fiind doar 12 echipe în componenţă. Câştigătoarele celor patru serii vor susţine un turneu de ba-raj, în care va juca fiecare cu fiecare, iar primele două clasate vor promova pe prima scenă.

Alături de mai vechea componentă a diviziei secunde Nitramonia Făgăraş (după noul nume – HCM Făgăraş), în divizia secundă va participa şi formaţia braşoveană - Sport Club Municipal. Braşovenii vor evolua în seria B alături de formaţii puternice, Universitatea Craiova, CSHV Piteşti (ambele foste prin prima ligă), CSM Bucureşti (formaţie formată de fostul mare jucător Samungi), „U” Valahia Târgovişte, HT Alexandria, Triumf Călăraşi şi o altă fostă prim divizionară, Petrolul Teleajen.

Seria C este o serie ardeleano-bănăţeană, care are în componenţă formaţii ce au ca obiectiv promovarea: Naţional Sighişoara (de fapt naţionala de tineret de la Centrul de Excelenţă din Sighişoara), HC Safilar Arad (fostă prim divizionară), CSM Lugoj, Unirea Sânnicolau, HC II Odorhei, HC Delignit Mehedinţi şi HCM Făgăraş.

Cele două cluburi vor evolua în campionat cu următoarele loturi de jucători:

Seria B – Sport Club Braşov

Florin Ciulei şi Andrei Răzvan – portari

Florin Ciudin, Valentin Grigoraş, Layos Kiss, Adrian Băluţ, Lucian Arsene, Sorin Lăcanu, Andu Bucur, Toni Comşa (transferaţi de la „U” Valahia Târgovişte), Florin Bedeu şi Gabriel Dumitrache (transferaţi de la CSS Dinamo Braşov), Remus Câmpean.

Antre

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°