Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM, un nou derby traditional cu Dinamo

Publicat in Ziua Constanta, joi 20 septembrie 2007 ·

Partida de azi va incepe de la ora 18.00 si va fi arbitrata de brigada argeseana Barbu/Nica Un meci intre HCM si Dinamo atipic, deoarece ambele combatante au fost invinse in prima etapa si lupta acum, mai mult decat oricand, nu numai pentru onoare, ci si pentru punctele puse in joc. Astazi, Sala Sporturilor din Constanta va deveni din nou neincapatoare pentru suporterii campioanei HCM, care va avea, din nou, un test dificil, care se repeta an de an si care a fost trecut pana acum cu brio. Este vorba despre duelul traditional cu Dinamo Bucuresti, o formatie care isi stabileste obiective inalte in fiecare sezon. Din pacate, acest derby nu vine intr-un moment propice pentru elevii lui Lucian Rasnita, care au inceput cu stangul acest sezon si au pierdut cu 20 - 26, la Uztel Ploiesti. Din fericire, nici alb-rosii nu au debutat mai bine, ei fiind invinsi, surprinzator, la Suceava, de Bucovina, cu 32 - 31. De aceste infrangeri au profitat din plin Steaua si UCM Resita, care nu au avut emotii cu Romvag Caracal, respectiv Poli Timisoara. Asadar, astazi, cele doua combatante nu vor lupta doar pentru onoare, ci si pentru puncte, cea care va pierde contabilizandu-si doua esecuri in primele doua etape. Desigur, acest lucru ar echivala cu un mic dezastru pentru HCM sau Dinamo, insa constantenii spera ca acesta sa se produca in tabara adversa, iar ei sa castige primele doua puncte. Interesant este faptul ca, tot maine, va mai avea loc un meci ce poate fi catalogat drept derby, Steaua - UCM Resita. Handbalistii de pe litoral au un ascendent moral asupra celor de la Dinamo, pe care i-au cam batut de fiecare data in ultimii ani. De regula, confruntarile dintre cele doua formatii sunt foarte echilibrate, dar se termina cu victoria constantenilor, care spera sa repete si astazi acest scenariu. In ultima partida directa, din etapa a XX-a a sezonului trecut, jucatorii antrenati de L

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 53 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 7 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°