Inainte de concertul de marti, 18 septembrie, de la Sala Palatului, nu puteai decat sa te astepti la o seara memorabila: Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, dirijorul Valeri Gergiev erau o carte de vizita suficienta.
Iar asteptarile s-au confirmat, intregite de evolutia cu totul speciala a solistului serii, violonistul Leonidas Kavakos.
Spun sincer ca din tot ce am ascultat pana acum in Festivalul Enescu, acesta a fost concertul care mi-a placut cel mai mult in intregime. A avut un singur cusur: a durat prea mult. Totusi, un concert care incepe la ora 19,30 si se termina la aproape 22,30, deci care dureaza cu totul aproape 3 ore, situat si in timpul saptamanii, este coplesitor. Ceea ce de altfel s-a si vazut: incepand de pe la ora 22 fara un sfert, publicul a inceput sa plece din sala si sincer, nu pot sa-l invinovatesc.
Pacat insa de o seara memorabila pe care a creat-o Valeri Gergiev, cu siguranta unul dintre cei mai mari dirijori ai contemporaneitatii, si Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, o creatie a lui Valeri Gergiev. In 12 ani de cand Gergiev este director muzical al acestei filarmonicii, aceasta orchestra reuseste performanta de a atrage in fiecare an 110.000 de spectatori in fiecare an. Si are de ce si cu ce: instrumente performante, instrumentisti cu adevarat profesionisti, sunet, omogenitate, un repertoriu bogat.
"Dirijorul si orchestra, o singura suflare”
Suita a II-a op.20 de George Enescu, campul cu flori din programul de la Sala Mare a Palatului (mi-a fost imposibil sa nu-l asociez pe Enescu cu imaginea campului cu flori propusa de firma de asigurari care-si distribuie materiale promotionale la itnrarea in sala), este o partitura pe care orchestra a invatat-o special pentru acest concert si mi s-a parut ca inca nu a fost perfect asimilata de ansamblu, in pofida unei executii care cred ca se r
