Sistemul sanitar românesc se confruntă cu o criză de personal ce tinde să se cronicizeze. Statisticile de la nivel naţional arată că 6.100 de cadre medicale, dintre care mai mult de jumătate medici, au solicitat Ministerului Sănătăţii eliberarea certificatelor de conformitate prin care studiile din domeniul medical, efectuate în România, sunt recunoscute de către alte state europene.
34 de solicitări de la Braşov
Numai la Braşov, de la începutul anului, 34 de medici au solicitat Colegiului Medicilor certificatele de onorabilitate necesare pentru a pleca la muncă peste hotare. Prezent la Braşov la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dezvăluit şi „medicamentul” împotriva exodului cadrelor sanitare: rezidenţiatul, respectiv specializa-rea pe post. „Ne gândim la reintroducerea aşa-numitelor rezidenţiate pe post pentru medici şi a specializărilor pe post, în cazul asistentelor, pentru specialităţile deficitare. Astfel, după ce perioada de pregătire se va termina, vom avea şi specialişti pe acele posturi”, a declarat Nicolăescu.
„Plan de recrutare” pentru mediul rural
„Avem prevăzute creşteri salariale şi în 2008 şi avem în vedere şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru”, a precizat Nicolăescu (foto medalion) O altă măsură de acest gen vizează medicina rurală. Pentru a-i stimula pe medici să îşi profeseze meseria şi la ţară, în contractul cadru pe 2008 se are în vedere creşterea veniturilor medicilor din mediul rural. „De asemenea, avem peste 20 de mii de medici generalişti care nu au obţinut specializarea şi aceştia ar putea fi detaşaţi în mediul rural”, e de părere ministrul Sănătăţii. Sistemul sanitar românesc se confruntă cu o criză de personal ce tinde să se cronicizeze. Statisticile de la nivel naţional arată că 6.100 de cadre medicale, dintre care mai mult de jumătate medici, au solicitat Minist