- Diverse - nr. 184 / 20 Septembrie, 2007 Aparitia manualelor alternative nu a rezolvat in intregime situatia nu intru totul satisfacatoare in care se afla si acum studiul limbii si literaturii romane in invatamantul preuniversitar. Intrebarea pe care am putea sa ne-o punem, usor retorica, e cat de alternative sunt aceste manuale, daca ofera cu adevarat ele interpretari si solutii viabile la problemele pe care le ridica receptarea literaturii romane? Chiar daca optica asupra literaturii este diferita, in functie de coordonatorul manualului, totusi, din punct de vedere al "arhitecturii" propriu-zise a manualelor, similaritatea este destul de mare. Alternativele sunt, cel putin din unghiul conceptiei, destul de restranse ca numar. Sunt prezente, in unele manuale alternative de la noi, cam aceleasi comentarii si interpretari pe care elevii trebuie, banuiesc, sa le parcurga cu religiozitate, pentru a se initia in opera vreunui autor, in structura canonica a unei epoci, in meandrele unor concepte estetice. Manualul, ca auxiliar curricular, cum mai este definit, ar trebui sa ofere elevilor indrumari, sugestii de lectura, piste si orientari in intelegerea operei unor scriitori; el nu trebuie sa se transforme intr-o solutie miraculoasa de lectura, un model prefabricat, dar nici intr-o colectie de comentarii literare care sa fie preluate tel quel, fara discernamant si initiativa de catre elevi. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, uneori, aceste manuale reflecta si anumite tendinte extraliterare, care tin de o anume orientare politica si culturala a autorilor sau coordonatorilor. Astfel, accentele receptarii si ale interpretarii pot cadea pe anumiti autori, pe anumite problematici, in functie de diverse criterii ideologice, straine de inefabilul operei literare. In sine, ideea de manual alternativ e buna; dar e buna doar in masura in care se inlocuieste in mod efectiv manualul