Social-democraţii continuă să se opună votului uninominal, aşa cum a fost propus de Asociaţia Pro Democraţia. În schimb, PSD propune ca votul uninominal să fie exercitat pentru alegerea tuturor senatorilor şi a jumătate dintre deputaţi, restul deputaţilor urmând să fie aleşi prin vot pe listă ca şi până acum.
Propunerea înaintată de PSD comisiei parlamentare pentru vot uninonimal este argumentată prin faptul că prevederea din proiectul de lege al Pro Democraţia, acceptat de comisie, este nedreaptă, deoarece propune ca doar jumătate dintre mandatele de la Senat să fie atribuite prin vot uninominal, restul urmând să fie obţinute de cei care au pierdut în alegerile nominale.
Dacă amendamentele PSD vor fi acceptate, alegătorii vor primi, în fiecare secţie de vot, trei buletine de vot, unul cu candidaţii desemnaţi uninominal pentru Senat, unul cu candidaţii desemnaţi uninominal pentru Cameră şi un buletin de vot cu candidaţii înscrişi pe lista de partid, pentru fiecare circumscripţie electorală.
În urma totalizării voturilor atribuite competitorilor politici, de către Biroul Electoral Central, de pe această listă va fi distribuită diferenţa de mandate pentru Camera Deputaţilor, respectiv maximum 130 de mandate. La comisia pentru redactarea noului cod electoral au fost depuse 147 de amendamente din partea PRM, 17 din partea PC, 14 de către UDMR şi 25 de amendamente ale social-democraţilor.
Numărul mare de amendamente şi, mai ales, faptul că, de câteva luni, activitatea Comisiei parlamentare este blocată de neînţelegerile dintre partide fac ca termenul dat de preşedintele Traian Băsescu pentru adoptarea proiectului să fie depăşit. În consecinţă, în paralel cu alegerile pentru Parlamentul European, ar putea să se desfăşoare şi un referendum prezidenţial pentru introducerea noului tip de vot. (M.Ş.)
Social-democraţii continuă să se opună votului